UPDATE 19.10: „Suntem ultimii în ceea ce privește apărarea cibernetică. În 90 de zile, vom avea un raport major, cum stopăm acest fenomen nou, pentru că suntem atacați de toți, inclusiv de Rusia, de China, de toata lumea”, a spus Trump, precizând că sancțiunile împotriva Rusiei sunt justificate și că toate țările vor respecta SUA, când va fi el președinte,  mai mult decât o fac acum. Conferința s-a încheiat și Donald Trump a părăsit sala, în aplauzele publicului.

UPDATE 19.07: Trump a revenit la informațiile privind materialele compromițătoare deținute de ruși. El a subliniat încă o dată că sunt false și că Buzzfeed, care e un gunoi,  va plăti pentru că a publicat informațiile. Acesta s-a luat la ceartă cu unul dintre jurnaliști, căruia nu i-a permis să ia cuvântul pentru că publică „știri false”, spunând că organizația sa (n.r.-CNN) e oribilă. Trump a criticat, de asemenea,  și BBC-ul, despre care a spus ironic: „O altă frumusețe”.

UPDATE 19.05: Miliardarul a precizat încă o dată că zidul de la granița cu Mexicul va fi ridicat și că nu va aștepta un an jumate să ajungă la un acord cu țara vecină. „Vom construi un zid. Nu vom aștepta. Mexicul ne va despăgubi pentru costul zidul. Fie că e o taxa, fie o plată, dar se va întâmpla” a dat asigurări Trump.

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

UPDATE 18.58: Întrebat de jurnaliști despre Obamacare – legea din 2010 denumită oficial Affordable Care Act (Legea asistenţei cu costuri accesibile), Trump a declarat că este un dezastru total și că va înlocui sistemul, iar americanii vor beneficia de o asigurare de sănătate mai ieftină și mai bună. „2017 ar putea fi un an catastrofic din cauza asta. Am putea sta să ne uitam și să criticăm, dar avem un plan prin care să abrogăm și să înlocuim Obamacare cu un sistem sustenabil”, a spus acesta. „Vom supune cât mai rapid un plan. Va fi abrogată și înlocuită, aproape simultan, poate în aceeași zi, poate în aceeași oră. Obamacare e problema democraților, le vom lua aceasta problemă de pe umeri. Le facem un serviciu enorm. Vom avea o asigurare de sănătate mult mai puțin costisitoare și mult mai bună”, a subliniat acesta.

De asemenea, Trump a avertizat că vor fi taxe vamale majore pentru companiile care își mută producția afară.

UPDATE 18.55: Întrebat despre Rex Tillerson, pe care l-a numit secretar de stat, Trump a spus că acesta este briliant. „Cred că avem unul dintre cele mai bune cabinete, și am auzit acest lucru din mai multe părți”, a spus Trump.

UPDATE 18.40: Trump și-a chemat la microfon avocata, care descrie afacerea masivă a miliardarului, comparându-l pe acesta cu fostul vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii, Nelson Rockefeller. „M-a pus pe mine și pe colegii mei să realizăm o structură care să îl izoleze complet de managementul companiei lui”, a spus avocata, precizând că Trump s-a retras din toate pozițiile din imperiul Trump. Avocata a precizat, de asemenea, că președintele ales nu va accepta cadouri  de la guvernele străine.

„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

UPDATE 18.40: Trump a explicat că nu își  publică veniturile, pentru că nu este într-un proces de audit. „Oamenilor nu le pasă, sunt președinte, doar vouă vă pasă”, le-a spus acesta jurnaliștilor.

UPDATE 18.38: „În weekend am refuzat o afacere de 2 miliarde de dolari în Dubai. Nu eram obligat, dar nu vreau să profit de ceva”, precizând  cei doi fii ai lui vor conduce compania, fără să discute cu el.„Aceste hârtii sunt niște documente pe care le-am semnat în care cedez complet și total controlul companiei băieților mei”, a spus Trump.

UPDATE 18.35: „Dacă Putin îl place pe Donald Trump, e un lucru bun, nu o obligație,  pentru că avem niște relații oribile cu Rusia. Credeți că Hillary, ar fi fost mai dură cu Rusia decât mine. Nu ar fi fost”, a mai precizat acesta, când a fost întrebat despre relațiile cu Rusia, adăugând că actuala administrație a creat gheața dintre Rusia și SUA.

„Cred că atacurile cibernetice au fost comise de Rusia, dar și de alții, de pildă, China. Au loc multe operațiuni ale hackerilor. Vom crea o structură de apărare”

„Nu am nici o afacere cu Rusia, nu am nici o afacere în Rusia, nu am credite în Rusia, ca dezvoltator am foarte puține datorii. Putem face afaceri în Rusia foarte ușor, nu am vrut pentru ca am considerat că ar fi fost un conflict”.

De ce crede fostul ministru Constantin Niță că merită eliberat mai repede din pușcărie: s-a spovedit, a văzut filme. Răspunsul judecătorilor
Recomandări
De ce crede fostul ministru Constantin Niță că merită eliberat mai repede din pușcărie: s-a spovedit, a văzut filme. Răspunsul judecătorilor

UPDATE 18.20: Trump și-a început discursul, mulțumind organizațiilor de știri că nu au publicat informațiile non-sens, publicate probabil de agențiile de informații, precizând încă o dată că sunt știri false. „Astfel de lucruri nu ar fi trebuit niciodata scrise”, a spus acesta. Trump a promis că vor munci mult pentru a oferi cât mai multe locuri de muncă.  „Vom licita pentru prețul medicamentelor, ca sa obținem scăderea acestuia”, a mai spus acesta.

Totodată, întrebat de materialele compromițătoare deținute de ruși, Trump a subliniat că este o rușine că astfel de informații au fost scurse în presă, fiind vorba doar de niște știri false, care nu s-au întâmplat. „Un grup de oponenți, oameni bolnavi, s-au adunat și au pus acele mizerii la un loc”, a spus acesta. „Președintele Putin a afirmat azi că e vorba de o știre falsă. Respect faptul că a spus asta. Cred că dacă aveau ceva ar fi publicat”, a adăugat el.

UPDATE 18.05: După mai bine de cinci luni de la ultima sa conferință de presă, Donald Trump va răspunde personal la întrebările jurnaliștilor pentru prima dată, în calitate de președinte ales, chiar cu nouă zile înainte să fie învestit în funcție. Înaintea lui Trump, a luat cuvântul vicepreședintele Mike Pence. Acesta a vorbit despre acuzațiile false, conform cărora Rusia are materiale compromițătoare cu președintele ales, spunând că aceste sunt știri false și de acum încolo americanii vor avea parte doar de știri adevărate, invitându-l la microfon pe Donald Trump.

trump

Conferinţa de presă vine la doar câteva ore de la discursul de adio al fostului preşedinte american Barrack Obama, iar pe agenda acesteia ar urma să fie subiecte “generale”, potrivit lui Trump. El va răspunde personal la întrebările jurnaliștilor pentru prima data după câștigarea alegerilor. Ultima sa conferinţă de presă a fost în iulie 2016.

Este de aşteptat ca jurnaliştii să-i adreseze lui Trump întrebări despre eventualele conflicte de interese, ţinând cont de afacerile pe care le deţine, şi despre intenţiile sale după ce îşi va prelua mandatul al Casa Albă, pe 20 ianuarie. De asemenea,  se așteaptă ca această confeirnță să fie  dominată și de întrebări referitoate la  acuzațiile, potrivit cărora rușii au informații compromițătoare despre Trump. Cu toate acestea, miliardarul a negat acuzațiile, iar Kremlinul, de asemenea.

”Rusia nu a încercat vreodată să exercite presiuni asupra mea”, a scris Donald Trump pe Twitter miercuri, înainte de conferință. ”Agenţiile de informaţii nu ar fi trebuit niciodată să permită ca aceste ştiri false să fie scurse către public. Este o ultimă lovitură la adresa mea. Trăim cumva în Germania nazistă?”, a mai scris acesta.

Un sondaj de opinie dat publicităţii marţi de Pew Research Center arăta că peste jumătate dintre americani sunt îngrijoraţi de transparenţa arătată de Donald Trump în legătură cu prezentarea intenţiilor sale. O proporţie de 57% dintre americani au exprimat temeri legate de potenţialele conflicte de interese în administraţia Trump.

Conferinţa a fost iniţial programată pentru data de 15 decembrie 2016, după care a fost anulată şi reprogramată.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
FANATIK.RO
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI