„Votanţii au ales o altă cale. De aceea, cu inima grea, dar cu optimism nelimitat pentru viitorul pe termen lung al naţiunii, ne suspendăm campania”, a anunțat Ted Cruz, senator de Texas, într-un discurs la Indianapolis, imediat după înfrângerea din Indiana. Acesta și-a încheiat campania la finalul căreia ar fi putut deveni candidatul republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Senatorul de Texas era considerat cel mai puternic adversar al lui Donald Trump, însă scorul la ultimele alegeri l-a făcut să se retragă, suferind o înfrângere zdrobitoare.

Miliardarul american a obţinut peste 53% din voturi, iar Ted Cruz doar 36%. Gestul acestuia i-a dat și mai multă încredere magnatului Donald Trump, care e convins acum că va câștiga alegerile prezidențiale din noiembrie unde, cel mai posibil, o va înfrunta pe democrata Hillary Clinton. „Vom câștiga în noiembrie, vom câștiga grandios și va fi America mai întâi”, a declarat el într-un discurs. Chiar şi preşedintele Partidului Republican a scris, pe contul său de Twitter, că magnatul imobiliar este candidatul prezumtiv şi că obiectivul trebuie să fie acum unirea partidului şi înfrângerea democrațiilor.

Pe de altă parte, senatorul Bernie Sanders a câștigat marți primarele democrate din Indiana în fața lui Hillary Clinton, însă fosta Primă Doamnă păstrează un avantaj foarte confortabil în cursa pentru învestitura partidului din iulie pentru prezidențialele din noiembrie. Până marți, Hillary Clinton avea 2.179 de delegați, față de 1.400 Bernie Sanders, în timp ce majoritatea necesară este de 2.383. Cei 83 de delegați democrați din Indiana vor fi atribuiți proporțional, ca de obicei.

Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News