„Veşti bune: conform unor informaţii, viitoarea administraţie Donald Trump este pregătită să declare stare de urgenţă naţională şi să folosească resursele militare pentru a lupta împotriva invaziei (permise de preşedintele în exercițiu Joe – n.r.) Biden printr-un program de expulzări masive”, a scris Tom Fitton, directorul organizaţiei conservatoare Judicial Watch, pe platforma Truth Social a preşedintelui reales al SUA.

Donald Trump şi-a confirmat intenţia printr-o replică scurtă la această postare, afirmând că „este adevărat!”.

Potrivit estimărilor, peste 11 milioane de migranţi ilegali se află în prezent în SUA, iar asociaţiile de apărare a drepturilor omului sunt îngrijorate de efectele intenţiilor viitorului preşedinte asupra acestei populaţii şi asupra statului de drept.

Pe de altă parte, mai mulţi economişti consideră că, pe lângă costul major al aplicării unui astfel de program de repatrieri masive, expulzarea a milioane de migranţi ar afecta economia americană, confruntată deja cu un deficit de forţă de muncă, notează AFP.

Donald Trump a declarat în aprilie că Garda Naţională, un corp militar subordonat statelor americane, „ar trebui să fie capabilă” să efectueze expulzările de imigranți ilegali. „Dacă nu, aş folosi armata”, adică trupe federale, a mai spus el.

Constituţia SUA îi permite liderului de la Casa Albă să declare stare de „urgenţă naţională” în situaţii excepţionale. În primul său mandat de președinte (2017-2021), Trump s-a folosit de această prevedere pentru a aloca un buget de 8 miliarde de dolari în scopul ridicării unui zid la graniţa cu Mexic.

Legitimat de victoria sa categorică la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, Donald Trump şi-a semnalat deja determinarea de a acţiona rapid pe acest subiect odată ce va prelua oficial postul de preşedinte al SUA pe 20 ianuarie 2025 şi a desemnat în funcţii-cheie trei politicieni adepţi ai liniei dure împotriva migraţiei.

Dintre aceştia, Tom Homan, fost director al agenţiei însărcinate cu controlul imigraţiei (ICE) în timpul primului mandat al lui Trump, a fost desemnat „ţar al frontierelor”, o poziţie cu responsabilităţi încă neclare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News