Vorbind înaintea reuniunii celor 28 de lideri ai Uniunii Europene la Sofia, Tusk a spus că statele membre trebuie să facă față „unui nou fenomen – atitudinea capricioasă a administraţiei americane”.

„Uitându-ne la ultimele decizii ale preşedintelui Trump, am putea spune că, cu asemenea prieteni, chiar nu avem nevoie de duşmani”, a declarat Tusk ironic. Preșțedintele Consiliului European a adăugat că ”Sincer vorbind, Europa ar trebui să fie recunoscătoare preşedintelui Trump, deoarece datorită lui am scăpat de toate iluziile. Ne-a făcut să ne dăm seama că, dacă avem nevoie de o mână de ajutor, va trebui să contăm doar pe noi înşine”.

Liderii UE participă zilele acestea la Sofia, la un summit cu liderii celor cinci ţări din Balcani (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia), plus Kosovo, vizând consolidarea legăturilor cu această regiune unde Rusia încearcă să-şi extindă influenţa. Întâlnirea începe, miercuri seară cu „dineu de lucru”.

Cei 28 vor încerca să îşi arate unitatea în faţa provocărilor lansate de Casa Albă, precum retragerea din acordul nuclear iranian.

Un alt subiect ce va fi abordat de liderii europeni este răgazul până pe 31 mai dat de Washington blocului comunitar pentru negocierea unui acord care să evite instituirea de către SUA a unor taxe vamale pe importurile de oţel şi aluminiu din UE.


Citește și: EXCLUSIV. Teodor Meleşcanu, despre rechemarea ambasadorului palestinian: ,,Este cu atât mai necesară prezenţa unui ambasador când sunt probleme”


 

Urmărește-ne pe Google News