„În urma verificărilor efectuate cu privire la identitatea conducătorului autoturismului, s-a stabilit faptul că pe numele acestuia există un mandat de arestare, emis de către autoritățile din Republica Moldova, într-un caz de omor săvârșit cu cruzime”, a transmis Poliția Română.
Potrivit informațiilor Libertatea, bărbatul conducea unui Audi S8 cu număr de Moldova când a fost identificat pe bulevardul Iuliu Maniu din București de polițiștii de la Secția 21. „Au avut fler să îl oprească”, spun surse din Poliție.
Bărbatul a fost preluat de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București l-a reținut pentru 24 de ore. Curtea de Apel București a dispus miercuri, 24 august, arestarea preventivă pentru 30 de zile în vederea extrădării către Republica Moldova.
Conform presei din Republica Moldova, fugarul este Dorin Stratulat, nepot al unui general, și este suspectat de uciderea unui bărbat în vârstă de 29 de ani, a relatat publicația locală Jurnal.md. Crima a avut loc în noaptea de 8 spre 9 august.