Vestea morții cunoscutului folkist Doru Stănculescu la 71 de ani a fost confirmată pentru Libertatea de fiul acestuia, Matei Stănculescu. Acesta a povestit că artistul fusese aseară la petrecerea nepotului său și că, dimineață, acesta nu a mai răspuns la telefon. Atunci familia a intrat în alertă.
„Chiar ieri a fost la petrecerea fiului meu, însă a plecat mai devreme, spunea că vrea să se odihnească. Am chemat o maşină şi, după ce m-am asigurat că a ajuns acasă, m-am liniştit. Astăzi însă, am văzut că nu mai răspunde la telefon, aşa că am rugat un prieten care locuieşte în apropiere să verifice ce se întâmplă. Nici la uşă nu a răspuns. Am ajuns de urgenţă la el şi, după ce am spart uşa, l-am găsit fără suflare”, a declarat Matei Stănculescu pentru Libertatea.
Andrei Păunescu: „Am vorbit zilele trecute, era bine”
Vestea morții lui Doru Stănculescu l-a luat prin surprindere și pe Andrei Păunescu, fiului poetului Adrian Păunescu și fondatorul Cenaclului Flacără sub egida căruia Stănculescu a cântat mai mulți ani.
„Am fost împreună recent la Calafat, dar pentru că nu se simțea bine, nu a ieșit din cameră. Dar am înțeles că nu din cauza asta s-a dus. Am vorbit zilele trecute cu el la telefon, era în regulă”, a spus Păunescu jr, pentru Libertatea.