A cerut dosarul medical al mamei moarte de COVID, iar managerul spitalului i-a spus că-l poate elibera numai cu acordul decedatei

• Spitalul Județean de Urgență Ploiești a avut probleme în mai multe nopți cu furnizarea oxigenului către pacienții grav bolnavi de COVID.
• Managerul Nica are propria versiune: „Nu este adevărat, au fost probleme până să vin eu”.
• În fața refuzului de a-i fi oferit dosarul medical al mamei și a negării problemelor instalației de aer, fiica pacientei bolnave a pus la dispoziția Libertății un jurnal audio, în care mai multe cadre medicale recunosc dificultățile cu oxigenul.
• Jurnalul i-a supraviețuit mamei și azi devine public.  

„I-au găsit probleme la inimă după ce s-a născut. Le-au zis părinților că nu o să trăiască mai mult de 18 ani. Dar mama a trăit”.

La 18 ani, Elisabeta Nemțoiu se căsătorea.

„Apoi, i-au zis că nu poate să facă niciun copil”.

Elisabeta Nemțoiu a făcut doi copii. Ei sunt cei care acum vor să afle de ce a murit, la 71 de ani, mama lor. 

Să se întoarcă mortul de la groapă sau dați-ne în judecată

Elisabeta a fost internată duminică, 25 octombrie 2020, la Spitalul Județean din Ploiești, a fost tratată acolo, apoi în secția externă Boli Infecțioase, fostul Spital Movila din oraș, a fost transportată din nou la Spitalul Județean, unde a murit pe 6 noiembrie.

Familia a solicitat, prin frate, dosarul medical al Elisabetei Nemțoiu. „Au fost probleme cu oxigenul zile în șir, pe care le-am aflat din multe discuții cu multe persoane, cadre medicale și colege de salon ale mamei mele”, au spus membrii familiei ziarului.

Spitalul însă a refuzat-o. Motivul? Mama ei, decedată pe 6 noiembrie, nu și-a dat acceptul pentru ca rudele să-i vadă documentele medicale.

Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul în mod explicit sau dacă legea o cere în mod expres. 

Răspunsul managerului dr. Bogdan Nica, pentru familia Nemțoiu:

Familia a înțeles exact mesajul clar al managerului Bogdan Nica: vă dăm documentele când se întoarce mortul din mormânt sau când câștigați procesul în instanță împotriva spitalului. În multe cazuri, în România, cele două întâmplări au aceleași șanse de a se realiza. Procesele împotriva spitalelor pot dura ani buni în justiție, iar rezultatele sunt complet impredictibile. 

Așa că femeia s-a hotărât să ofere ziarului întregul jurnal audio ținut de ea ca fiică, timp de 13 zile, de la internarea mamei și până la deces.

E un jurnal în care mama nu vorbește, pentru că starea ei a fost gravă, dar vorbesc oamenii din jurul ei, inclusiv angajații spitalelor. 

„Nu vreau să cred că totul a fost în zadar”

„Se aud, foarte clar, toate problemele cu care s-a confruntat. Dacă nu putem să ne uităm pe documente, să i le arătăm unui specialist, măcar putem arăta tuturor ce s-a întâmplat în cele 13 zile. Și poate asta va ajuta pe cineva, pe viitor. Nu vreau să cred că a fost totul în zadar”, spune Elena.

Contactat de Libertatea pe 5 noiembrie, în chestiunea lipsei de oxigen, Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean Ploiești, cel mai mare din județ, a spus: „Nu este adevărat, au fost probleme până să vin eu, erau saloane fără oxigen”.

La momentul ăsta, cu sprijinul Consiliului Județean, am obținut bani și montăm prize de oxigen și o nouă stație de oxigen acolo. Am suplinit cu butelii.

Dr. Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean Ploiești:

Pe 6 noiembrie, Elisabeta Nemțoiu a murit și ulterior a venit răspunsul managerului Bogdan Nica către familie.

Cine este Bogdan Nica?

Fostul secretar general în Ministerul Sănătății în perioada lui Eugen Nicolăescu

Bogdan Nica, 53 de ani, absolvent de Medicină la Cluj, a fost membru PNL din 1990 și membru PNL Prahova din 2005, când a și fost numit șef la DSP, conform propriului CV.

Printre funcții publice de conducere ocupate de el în ultimii 15 ani se numără:

• Director DSP Prahova 2005-2006.
• Director și apoi secretar general în Ministerul Sănătății 2006-2008, în perioada ministrului Eugen Nicolăescu.
• Președinte cu funcție de secretar de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului 2012-2014.
• Consilier al lui Adrian Dobre, primarul PNL al Ploieștiului, 2017. 

Nica, 2019: „PNL a rămas o siglă. Am ales ALDE, pentru că este un partid liberal”

Până în acest punct, cariera administrativă a lui Bogdan Nica a curs după formula frecvent întâlnită în România: „Când sunt ai mei la putere, prind o funcție, când vin ceilalți, stau pe bară”.

În ultimele zile ale lui februarie 2019, Bogdan Nica a schimbat însă tabăra politică și, în timpul guvernării PSD-ALDE, s-a înscris în ALDE.

„În momentul de faţă nu a fost o decizie grea să părăsesc PNL. PNL a rămas o siglă. Am ales ALDE pentru că este un partid liberal”, a declarat el.

În ciuda acestor evenimente publice, șeful filialei PNL Prahova a susținut ieri, întrebat de Libertatea, că Bogdan Nica nu a plecat niciodată din rândul liberalilor.

Nu există nicio adeziune la ALDE pe numele lui Nica. Bogdan nu a depus nicio adeziune la alt partid, el a fost membru PNL tot timpul, chiar și atunci când a avut o funcție în Guvernul Dăncilă, ca secretar la Mediu.

Iulian Dumitrescu, șef PNL Prahova:

Când Dăncilă pică, Nica revine în favorurile liberalilor și ocupă 5 funcții în 2020

După ce PNL a revenit la guvernare, Ludovic Orban l-a eliberat pe Nica din funcția de secretar general adjunct la Ministerul Mediului, pe 29 ianuarie 2020. Nica a revenit în preferințele PNL, conform unor surse din filiala Prahova, și, după mișcarea politică în sens invers, a devenit din nou șef, foarte repede. Pozițiile lui în acest an au fost:

1. Secretar de stat adjunct în Ministerul Mediului – până pe 29 ianuarie 2020.
2. În 26 februarie 2020 a fost numit director la Agenția Națională de Mediu Prahova. 
3. După o lună, în 26 martie, pleacă din funcție și ajunge director la DSP Prahova.
4. Apoi, în 15 iulie 2020, Nica anunță că pleacă și de la DSP pentru că este numit de ministrul Nelu Tătaru director general în Ministerul Sănătății.
5. După încă trei luni, pe 26 octombrie, părăsește Ministerul Sănătății și este instalat manager al Spitalului Județean Ploiești de către Iulian Dumitrescu, la cererea asumată public a ministrului Nelu Tătaru, care nu putea schimba el conducerea, pentru că este o decizie a Consiliului Județean, conform legii.

Din această a cincea calitate, el a refuzat eliberarea dosarului medical al Elisabetei Nemțoiu.

Jurnal: ultimele 13 zile ale doamnei Elisabeta

* Copleșită de emoții, în convorbirile pe care le are cu cadrele medicale și cu pacienții din spital, Elena îi spune uneori mamei sale Elisabeta pe numele mătușii, Ecaterina.

25 octombrie. Elisabeta Nemțoiu, 71 de ani, ajunge noaptea la UPU, „noi știam că din cauza problemelor cu inima”, și este internată la Terapie Intensivă la Spitalul Județean din Ploiești.

– Tot ce vă pot spune este că e ventilată mecanic. Este ajutată de un aparat să respire, îi spune un cadru medical fiicei.
– Ah. Am înțeles… Nu e conștientă…

– Parțial e conștientă, că nu e inconștientă, nu e în comă.

„Spuneți-i că o iubim mult”

Într-o discuție cu alt medic, fiica îi lasă și un mesaj femeii care nu poate vorbi la telefon. 

„Dacă mai mergeți pe la dânsa, spuneți-i că o iubim mult. Și că o așteptăm acasă”

26-27 octombrie. Elena interpretează ultimele vești drept unele bune. „Deci doamna Nemțoiu este cu o evoluție bună, a fost detubată aseară, ieri de fapt…”

28 octombrie. Alt dialog care dă speranțe.

– (Cadru medical) Momentan este stabilă. 
– Înțeleg. Ieri respira cu mască. Astăzi? Tot cu mască?

– Tot la fel, da, da.
– Și se prevede schimbarea de salon? Sau?

– Mai vedem. Dacă până mâine se menține așa, cel mai probabil va pleca, da.

Elisabeta iese din ATI

29 octombrie. Și vine vestea.

– (Cadru medical) Mama dumneavoastră a fost mutată la boli infecțioase. 
– Mă bucur.

– Da, și noi ne bucurăm! A plecat acum o oră. (…)
– Am înțeles… Deci a plecat în altă parte.

– Unde sunt bolnavii mai sănătoși.

Elena reușește să intre în contact cu femeile din salonul mamei sale din noua locație, secția externă Boli Infecțioase. Fostul Spital Movila din oraș. Una îi dă primele detalii, îi spune că mama e, totuși, „pe oxigen”.

„Nu știu cât de prezentă e, așa”.

„Este. Dânsa doarme mai mult. Este, este. M-a recunoscut. A știut cine sunt”, răspunde, plină de speranță, Elena.

30 octombrie – 1 noiembrie. Urmează 3 zile în care veștile sunt puține. Medicii nu pot fi prinși, legăturile sunt tot mai firave. 

Pe 2 noiembrie se întâmplă ceva.

Apar problemele cu oxigenul

2 noiembrie. O colegă de salon introduce în ecuație o nouă problemă. Oxigenul. Dificultăți tehnice la instalația de oxigen.

Trezită la 3 noaptea de Elisabeta, o altă pacientă își dă seama că ceva nu e în regulă. 

„Și mergeau, nu mergea… nu mai avea niciun fel de presiune. Nu numai la dânsa. Tot sistemul de oxigen. Și-atunci mi-am dat seama, mă, îi scade saturația și nu reacționează”.

Colega de salon: „Dumnezeu a făcut să iasă un bărbat pe sală, de la salonul de bărbați, și-atâta gălăgie a făcut, și-atâta a țipat, doamnelor, leșină lumea și rămâne fără oxigen!”.

Nici chiar ei nu sunt de vină că se termină, nu știu ce fel de instalație are. Se mai oprește. Câteodată vine presiune bună, câteodată mai mică. Și au făcut, ce n-au făcut, că într-o jumătate de oră a venit.

Colegă de salon a Elisabetei:

– Of, Doamne, ce nenorocire. Asta nu mi se pare deloc bună. Au nevoie de oxigen. Trebuie să fie oxigen, spune Elena.
– E, și asta vreau să vă spun, că dânsa e cu saturația cea mai mică din salon. Deci noi, care am purtat și așa, ne-am mai revenit. Dar dânsa, fără, are 81!

2 noiembrie. Prima discuție cu un medic de la Boli Infecțioase:

– (Medic) Este staționară, așa cum a venit din Terapie, nu e nici mai bine, nici mai rău.
– Dar așa, în timp, din experiența dumneavoastră, o să poată respira fără oxigen?

– Eu nici nu știu dacă va trăi, doamnă.
– …

– Deci dacă va trăi, probabil că va respira fără oxigen, dar nu știu dacă va trăi. Sincer vă spun.
– …

– Deci la cum o văd și la cum evoluează virusul ăsta nu știu, nu pot să garantez că va trăi, deși a ieșit din Terapie Intensivă.
– M-ați lăsat fără cuvinte.

– Păi, da, îmi pare rău, da nu pot să vă mint, că nu e cazul să vă mințim acuma.
– Eu vream să vă întreb dacă merge acasă… curând… dar nu-mi dau seama când… nu știu cum e acolo.

– V-am explicat cum îi situația. (…)
– Pot să vă sun în fiecare zi sau…

– Nu în fiecare zi. Că am 20 și ceva de bolnavi și dacă sună în fiecare zi cred că ajung la Psihiatrie eu în primul rând. Deci la trei zile, așa, sunați.

3 noiembrie. Altă colegă de salon, o nouă rugăminte din partea fiicei:

Voiam doar dacă puteți, din suflet, dacă vă treziți noaptea, să vă uitați un pic pe la mama. Vă rog din suflet.

Pentru că problemele cu oxigenul par a fi aceleași.

– (Altă colegă) Ele au în perete, toate la rând… și toată lumea primește același gen de oxigen. Numai că, din când în când… probabil vine în fluctuații, așa.
– Scade presiunea mai ales noaptea, da.

– Scade presiunea, da.

Elena prinde și o infirmieră, pe care o roagă să se uite cu atenție la mama ei, care are probleme cu saturația.

„Dacă îi scade oxigenul, o să-i punem o butelie mai mică”, spune aceasta.

„Nu vă faceți griji, că noi răspundem de viața lor”

4 noiembrie. O angajată îi recunoaște Elenei problemele. O asigură întruna că mama ei e bine îngrijită, însă scapă în discuție toate neajunsurile:

– Au fost probleme, da. S-a umblat la instalația de oxigen. Dar stați liniștită, că s-a renovat. Le face în fiecare salon, îi mută, i-am pus la butelii. Nu i-am lăsat așa. Și acum are, este în regulă. Da.

Nu mai merg liniile că sunt foarte mulți și nu mai fac față. Și sare apa aia ionizată… s-a mai dus pe… mă rog. Nu știu ce s-a întâmplat și noi noaptea rămâneam fără.

– Sunt 50 și ceva și vă dați seama că dintre ăștia ca dânsa sunt un sfert, restul sunt pe picioare și vin și ne anunță, venim și noi, mai mult de 5 minute nu durează.

– La 3.00 am intrat eu și i-am schimbat, că am schimbat la toți, care erau trecuți pe butelii, i-am pus înapoi la oxigenul din perete și am văzut-o că era un pic mai sfârșită, așa, mai leșinată, ca să zic, să înțelegeți și dumneavoastră.

Nu vă faceți griji, că noi răspundem de viața lor, nu rămâne așa.

5 noiembrie. Nu rămâne, situația e tot mai dinamică. O altă angajată recunoaște, a doua zi, că „avem butelii de oxigen, dar nu avem butelii pentru fiecare bolnav în parte. 

Și se pune pe rând. 50 de paturi… Și câteva butelii. Și nici buteliile acelea nu mai fac față. Pentru că-s butelii micuțe”.

„Azi-noapte a fost mai rău cu oxigenul, toată noaptea n-am dormit, am fugit după oxigen”, spune și colega.

Elena cere „cu mami”. Elisabeta nu poate să vorbească. „E prea obosită”, spune vecina de salon. Povestește că au fost mutați în mai multe saloane pentru a se repara prizele de oxigen.

6 noiembrie. Ziua începe cu o veste oribilă.

– (Vecina de salon) Doamnă, să știți că o ia, o duce la Terapie Intensivă. La Județean. A luat-o deja.
– Aoleu, de ce? Era rău…

– Acum, acum… Păi nu mai avea aer.

Elena sună la Județean. Răspunde medicul care a preluat-o pe mama ei.

– Sunt fiica doamnei Nemțoiu. A ajuns astăzi la dumneavoastră de la Boli Infecțioase.
– Da, da, da, a ajuns acuma. Doamna se află într-o stare destul de bună. Stabilă. Are saturație bună.

– Are saturație bună!
– Da, 98, 97.

După 3 ore, Elisabeta Nemțoiu a murit. Avea 71 de ani împliniți în februarie.

Interviu cu managerul Nica: „Domnule, nu știu, că eu nu semnez de obicei așa ceva” și „Familia îmi poate scrie mie, se rezolvă împreună cu juridicul”

Libertatea a discutat cu managerul Spitalului Județean Ploiești, Bogdan Nica.

– Domnule manager, într-un răspuns către familia Nemțoiu, spuneți că nu le puteți elibera documentele medicale, pentru că nu există acordul expres al femeii.
– În primul rând, doamna Nemțoiu nu a murit din cauza unei probleme cu oxigenul, avea o formă severă de COVID, a murit la Terapie Intensivă. Familia îmi poate scrie mie, se rezolvă împreună cu juridicul, nu este nicio problemă. Vă zic sincer, da, și eu aș putea avea nemulțumiri dacă aș fi în locul lor, dar știți cum este aici, sună telefoanele, avem o mulțime de ambulanțe, nu doresc nimănui să fie directorul unui spital de COVID în care sunt 200 de pacienți.

– Da, dar oamenii au un document semnat de dumneavoastră prin care ați refuzat accesul la dosarul medical.
– Domnule, nu știu, că eu nu semnez de obicei așa ceva. Este treabă de juridic. Dar oricând, asta se rezolvă, nu este o problemă.

– Și cu problemele cu oxigenul, inclusiv aparținătorii doamnei Nemțoiu vorbesc, au dovezi referitoare la respectivele probleme…
– Doamna a fost internată la Terapie Intensivă, unde există mii de litri de oxigen.

– Da, dar înainte a fost la Boli Infecțioase, unde au existat anumite probleme.
– Au fost probleme acum trei săptămâni, înainte să vin eu, când nu exista oxigen în fiecare salon. Vă dați seama, crește capacitatea, chiar acum am vorbit cu cei de la Linde să creștem capacitatea, dar nu rămâne nimeni fără oxigen. Pentru că avem și Spitalul Județean, și Boli Infecțioase, avem și TIR-ul, care nici ăla nu prea mergea până cu puțin timp în urmă, ne-a dat doctorul Arafat niște medici. Pentru că sunt probleme de personal, ni s-a pensionat acum încă cineva. Ce să facem, ne adaptăm din mers, dar vă spun sincer că deja mi se pare că unele chestii sunt orchestrate. Dar nu vreau să insist. Toți muncim din greu, stăm până seara târziu la muncă. La noi mai vin și accidentele de pe Valea Prahovei. Sună telefoanele, sună întruna. Și încă n-am ajuns ca în Franța, să se ocupe și oftalmologii de COVID. Și să știți că nu mă vait, dar asta este realitatea.

– Există mai multe dovezi, oameni de la Boli Infecțioase care recunoșteau problemele, colegi de salon…
– Domnule, chiar vă invit să veniți, dumneavoastră, vreun corespondent, veniți la spital, la Movila, unde sunt Bolile Infecțioase și vedeți că merge oxigenul. Și veniți dumneavoastră inopinat, mă sunați când ajungeți la Movila și vin și verificăm cu presiune, cu tot, cum merge oxigenul.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro