„Din primele cercetări reiese că în urma unui conflict spontan, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, l-a tăiat, cu un cuţit, la mână, pe un bărbat de 27 de ani, după care agresorul, la rândul lui, a fost înjunghiat în abdomen de un alt bărbat, în vârstă de 28 de ani. Acesta a fost audiat de poliţişti, iar într-o primă fază, a fost deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, cu precizarea că încadrarea juridică a faptei se va putea schimba în funcţie de numărul de zile de spitalizare a celor răniţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Costin Gabriela.
Cei doi răniţi au fost internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, iar starea lor este una stabilă.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi, vineri seara, un echipaj de jandarmi a fost direcţionat de către Dispeceratul secţiei de poliţie în zona blocurilor G din cartier Micro 19 unde era semnalat un scandal între mai multe persoane. De asemenea, în sprijinul jandarmilor a fost direcţionat şi un echipaj mixt format dintr-un poliţist şi un jandarm.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au observat un bărbat, în vârstă de 27 ani, care prezenta o plagă tăiată la mâna stângă motiv pentru care s-a solicitat prezenţa unui echipaj medical de urgenţă. În timp ce încercau să identifice autorul, jandarmii au observat, la intrarea în scara de bloc, o lamă de cuţit cu lungimea de 15 cm, care prezenta urme de sânge şi care a fost ridicată pentru verificări.
Din indicaţiile date jandarmilor de către locatari, aceştia au aflat că persoana bănuită că ar fi lovit, cu ajutorul unui cuţit, se ascunde într-un apartament din blocul vecin.
În apartamentul indicat de către vecini, jandarmii au găsit, întins pe pat, un bărbat în vârstă de 32 ani care prezenta o plagă tăiată la nivelul abdomenului şi care era incoerent în exprimare.
Astfel, jandarmii au solicitat prezenţa unui echipaj SMURD pentru transportul bărbatului la unitatea medicală. Proprietarii apartamentului au declarat verbal jandarmilor că în timp ce se aflau în casă au auzit o bubuitură puternică în uşă iar când au deschis-o un bărbat a căzut în interiorul locuinţei acestora.
Proprietarii l-au ridicat de jos şi l-au întins pe pat, încercând să-i oprească hemoragia până la venirea echipajului medical de urgenţă. Jandarmii împreună cu poliţişti au identificat persoanele implicate în scandal şi le-au condus la sediul secţiei de poliţie pentru continuarea cercetărilor. În cauză, jandarmii au întocmit proces verbal de sesizare cercetările fiind continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Galaţi.
Se pare că totul ar fi pornit, după ce o femeie gravidă ar fi fost agresată de o persoană.
Citește și: VIDEO/Pace între cojocul de Bihor și vesta de Dior! Celebra casă de modă era acuzată că a copiat modelul românesc
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro