Potrivit G4Media.ro, Poliția Capitalei și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 din București au început urmărirea penală in rem (pentru faptă – n.r.) pentru acuzația de incitare la ură și discriminare față de profesori.
”Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost înregistrat la data de 06.01.2021 un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitarea la ură sau discriminare, faptă prevăzută de art. 369 Cod penal, urmărirea penală fiind începută in rem”, a anunțat, marți, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București într-un comunicat postat pe Facebook.
În fapt, precizează Parchetul, s-a reținut că în spațiul public au apărut o serie de postări și materiale video prin care o persoană care domiciliază pe raza Secției 16 Poliție, prin mesajele transmise a incitat publicul la ură față de o anumită categorie de persoane, în speță cadre didactice.
”În prezent, cercetările sunt efectuate de lucrătorii Secției 16 Poliție, din cadrul DGPMB, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, cauza fiind în faza administrării probatoriului”, se mai arată în comunicat.
Codul Penal prevede că ”incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Potrivit G4Media, anchetatorii vor extinde verificările și cu privire la cele mai mai recente dezvăluiri privind discuțiile cu tentă sexuală de pe WhatsApp dintre Cumpănașu și o adolescentă, iar acestea vor fi conexate și cu alte eventuale plângeri.
Cumpănașu face zilnic zeci de postări în care le răspunde elevilor la întrebările și nemulțumirile legate de școală. Sâmbătă, 2 ianuarie, a postat peste 100 de videouri.
Foto: Inquam Photos / Bogdan Dănesc
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro