UPDATE 08.10: Ministrul Mediului, Costel Alexe, a convocat o ședință la sediul instituției, pentru a analiza cazul ursului lăsat să agonizeze 18 ore pe un drum din Harghita.
Ministrul Mediului a declarat, pentru Europa FM, că trebuie luate măsuri urgente pentru ca astfel de cazuri să nu se mai întâmple.
”Am programat pentru luni la ora 10.00 o întâlnire cu toți cei implicați, de la reprezentanții fondurilor de vînătoare la responsabilii Ministerului Mediului, să depunem proiect să vedem exact, o dată pentru totdeauna, care este efectivul de urși pe care îl are România și apoi ce măsuri trebuie să luăm astfel încît să îi asigurăm condiții prielnice de viață ursului, în interiorul pădurii, să nu mai fie nevoit să iasă la marginea drumului sau să între în curțile oamenilor”, a declarat ministrul Alexe.
”Mai este o chestiune pe care am spus că o voi face și mă voi ocupa, cu colegii din Ministerul de Interne, să dăm acea Hotărâre de Guvern astfel încît astfel de cazuri să nu se mai întîmple”, a mai spus ministrul Mediului.
Polițiștii din Harghita au deschis dosar penal în cazul ursului lovit sâmbătă de mașină în localitatea Praid și lăsat să agonizeze 18 ore pe drum, în timp ce autoritățile îl păzeau, informează Hotnews. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili dacă s-a comis vreo infracțiune, iar oficialii își pasează de la unii la alții responsabilitatea.
Reprezentanții IPJ Harghita au declarat că dosarul penal este pentru faptă, iar deocamdată nu sunt cercetate persoane. În acest caz se fac cercetări pentru a se stabili cum s-a produs incidentul.
„Am deschis un dosar penal pentru că suntem interesați să clarificăm situația, să vedem dacă cineva are vreo implicare infracțională”, au declarat reprezentanții IPJ Harghita.
Din cauza intervenției defectuoase, ministrul de Interne Marcel Vela l-a demis pe prefectul din Harghita.
Reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni Zărnești, care au grijă de animale în Sanctuarul de Urși, spun că rănile animalului erau prea grave și avea prea multe fracturi.
Operațiunea de tranchilizare s-a desfășurat cu ajutorul unui doctor din partea Colegiului Medicilor Veterinari.
„Problema este că intervine această spaimă generală că dacă te atingi de un animal sălbatic, cum este ursul sau lupul sau animal protejat prin legea internațională, ți se face dosar penal.
În cazul unui accident, nu trebuie așteptat ordinul de ministru, ministru care poate fi la Bruxelles, poate fi acasă, ca ieri seară (sâmbătă seara – n.r.), când s-a întâmplat accidentul, poate fi la birou și oricum ministrul nu este medic veterinar să poată să știe la 200 de km distanță, dacă ursul ăla poate fi salvat sau dacă trebuie eutanasiat, nici într-un caz împușcat, cum s-a procedat”, spune Lapis.
Pe de altă parte, reprezentanta asociației spune că ei nu au intervenit pentru că nimeni nu le-a solicitat oficial sprijinul.
Noi am primit foarte multe mesaje, că de ce nu intervenim. Noi nu putem interveni dacă nu suntem chemați oficial. Noi am aflat de acest accident de la media. Și am început să sunăm în stânga, în dreapta, la Ministerul Mediului, la Garda de Mediu.
Cristina Lapis:
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, duminică, în cazul ursului rănit și lăsat să agonizeze pe margina drumului, că veterinarul din zonă nu avea tranchilizant și a fost trimis un alt medic pentru a adormi ursul și să-l îngrijească, însă atribuția de intervenție era a Jandarmeriei și a DSV, catalogând întreaga situație ca fiind ”inumană”.
„Din păcate suntem într-o situație regretabilă și trebuie să recunoaștem, cu adevărat tristă. Această situație se încadrează în prevederile unei hotărâri de Guvern din 2010, 323, pe răniri, capturi și ucideri accidentale, iar aici legislația este foarte clară.
Atribuția de intervenție trebuia să fie a Jandarmeriei și a medicilor veterinari arondați DSV. Pe această situație, noi, Ministerul Mediului nu ar fi trebuit să dăm ordinul de recoltare.
Și cu toate acestea, am sunat la Minister, am trimis directorii astăzi în Ministerul Mediului să putem rezolva această problemă regretabilă.
E inuman, vă spun sincer, să lași un animal să agonizeze atât timp cât nimic în lege nu te-a împiedicat să intervii”, a spus Costel Alexe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro