Potrivit sursei citate, s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de stat, ceea ce înseamnă că anchetatorii nu au pus încă o persoană sub cercetare penală, ci vizează doar fapta.
Totul a pornit la ședința de judecată din decembrie 2020, când, în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, Elena Udrea a cerut ca ședința să fie declarată nepublică, pe motiv că dorește să arate judecătorului o serie de documente „strict secrete”.
Instanţa a acceptat atunci cererea, iar fostul ministru al dezvoltării și turismului a depus un plic deschis despre care a susţinut că a intrat în posesia sa cu o zi înainte de şedinţa de judecată, iar documentele făceau referire la activitatea a trei denunţători.
Potrivit unui participant la proces, scrie Europa Liberă, documentele ar fi avut legătură cu o cerere anterioară a Elenei Udrea de a formula o adresă către Seviciul Român de Informații (SRI) pentru a da relații despre cei trei denunțători ai ei, cerere respinsă la momentul respectiv de Curtea de Apel București.
Ulterior, la termenul următor de judecată, plicul cu documente secrete a apărut pe masa judecătorului, iar instanţa a respins depunerea documentelor la dosar, având în vedere caracterul secret al acestora, notează Europa Liberă.
După şedinţa de judecată, DNA a depus o plângere la DIICOT împotriva Elenei Udrea pentru divulgare de secrete de stat.
Avocatul Elenei Udrea susține că plicul cu informațiile secrete a fost găsit în curtea locuinței clientei sale.
Potrivit Europa Liberă, avocatul Veronel Rădulescu admite că Udrea a fost chemată și audiată la DIICOT în urma acestei plângeri, dar că dosarul nu are șanse să se încheie cu o trimitere în judecată deoarece nu poate fi probat caracterul secret al respectivelor documente.
„Am fost chemați, am prezentat cadrul legal și procurorii au înțeles despre ce e vorba. Legea spune că nu pot fi clasificate documente prin care sunt încălcate drepturile fundamentale ale omului, așa cum s-a întâmplat în acest caz”, a declarat apărătorul Elenei Udrea.
Avocatul a mai afirmat: „Din câte știu eu, plicul a fost aruncat în curtea locuinței sau plasat în apropierea mașinii Elenei Udrea. Ea nu a făcut publice respectivele documente, le-a prezentat instanței de judecată care are acces la documente clasificate. Informațiile din acel plic ar fi fost de natură să-i îngrădească drepturile fundamentale. Erau niște copii xerox cu informații care nu pot fi verificate. Știm că documentele clasificate nu se xeroxează, nu poate nimeni să verifice dacă documentele sunt reale”.
În martie 2021, Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009.