Potrivit procurorului Alina Boboc, citat de Vremea Nouă, în data de 8 iunie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează „cercetări in rem, cu privire la fapta de a promova în public cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității, de crime de război, precum și fapta de a promova în public idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.
Dosarul penal a fost dechis după ce deputatul liberal Alexandru Muraru a anunțat că i-a sesizat pe ministrul de interne Lucian Bode și pe procurorul general Gabriela Scutea privind o manifestație ce a avut loc la Biserica „Sf. Parascheva” din municipiul Vaslui. Vremea Nouă indică trei preoți în acest caz: Andrei Crețu, Neculai Bădărău și Adrian Buimac.
Muraru, care îndeplinește funcția de reprezentant special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, a avertizat că ce s-a întâmplat în lăcaşul de cult vasluian este „o încercare de reabilitare a unui criminal de război, o acţiune ilegală şi incalificabilă”.
Întreaga acţiune, desfăşurată într-un cadru public, a încălcat flagrant legislaţia în vigoare, fiind, la prima vedere, o faptă penală. Membri ai clerului, cadre militare în rezervă, istorici au glorificat un criminal de război, făcând apologia unui personaj care a pus la cale, în anii 40, un întreg plan de exterminare a populaţiei evreieşti.
Alexandru Muraru:
Deputatul liberal a mai spus că deşi este cunoscut faptul că Biserica Sf. Parascheva din municipiul Vaslui ar fi o „ctitorie” a mareşalului Ion Antonescu, este obligatoriu să abandonăm definitiv paradigma comemorării criminalilor de război sau a legionarilor care au rămas în istorie pentru sângeroasele masacre şi pogromuri şi să procedăm, în schimb, la comemorarea victimelor acestora.
Muraru arată că astfel de fapte nu trebuie tratate cu „superficialitate sau ignorate” pentru că vin în dezacord cu eforturile făcute de România în ultimii ani.
„Aceasta este o acţiune incalificabilă şi incompatibilă cu eforturile pe care le-a făcut România în ultimii 20 de ani în materia protejării victimelor Holocaustului, a prevenirii şi combaterii negării Holocaustului sau a încercărilor de reabilitare a criminalilor de război”, susţine deputatul liberal Alexandru Muraru.