Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă a deschis un
dosar penal pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor pentru două
persoane din Caraș-Severin.
”La data de 13.04.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, a fost înregistrat dosarul nr. 150/P/2020, având ca obiect infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. În actul de sesizare, s-a reţinut faptul că, în data de 08.04.2020, pe raza localităţii Pojejena, judeţul Caraş-Severin, a avut loc o înmormântare la care au participat 11 persoane, dintre care ulterior două au fost confirmate ca fiind purtătoare ale noului coronavirus. Ulterior, una dintre persoanele care au participat la înmormântare a împărţit pachete cu alimente către alte persoane”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, potrivit Agerpres.
Potrivit ordonanţei militare publicate pe 22 martie, se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane.