În urma acestora au fost date cinci amenzi, care însumează 440.000 de lei, și au fost făcute trei plângeri penale, două fiind conexate într-un dosar penal, arată Ministerul Mediului.
Libertatea a scris recent despre cele peste 1.600 de tone de deșeuri periculoase care zac pe fosta platformă ARO, existând oricând riscul unor accidente ecologice în caz de precipitații mari sau alunecări de teren.
Firma nu respectă hotărârea definitivă a instanței
Landmark Management, compania care deține terenul, arată că există deja o hotărâre definitivă în justiție prin care se cere readucerea spațiului la starea inițială.
În schimb, Global Eco Center, firma care deține deșeurile, este în insolvență și nu are fonduri pentru a le putea muta.
Situația a scăpat de sub control în anul 2013, când un incendiu a avut loc în depozitul de deșeuri. Ulterior, firma care opera depozitul a pierdut autorizația și a intrat în insolvență.
”În urma controalelor efectuate de Garda Națională de Mediu au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 440.000 lei. De asemenea au fost formulate 3 sesizări penale, două fiind conexate și făcând obiectul unui dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș”, arată Ministerul Mediului.
Garda de Mediu nu știe, însă, de hotărârea definitivă în justiție prin care Global Eco Center este obligată să curețe locul.
”Dacă există această hotărâre judecătorească, SC Landmark Management SRL o poate pune în executare conform prevederilor legale”, precizează Ministerul Mediului.
Cine plătește pentru mutarea deșeurilor
Reprezentanții Ministerului susțin că situația este monitorizată periodic.
Libertatea a întrebat ce poate face ministerul condus de Grațiela Gavrilescu pentru a preveni riscul unui accident de mediu.
Din răspunsul primit nu rezultă însă că Ministerul Mediului și-ar asuma rolul de autoritate de prevenție:
”În vederea prevenirii riscului unui posibil accident de mediu, evacuarea deșeurilor de pe amplasament se va face numai de către operatori economici autorizați în vederea eliminării”.
Întrebarea este cine plătește pentru mutarea deșeurilor periculoase, din moment ce proprietarul acestora nu are bani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro