Potrivit SC Salubritate SRL, până la suspendarea activităţii, echipajele societăţii au efectuat dezinfecţia într-un număr de aproape 500 de scări de bloc din municipiul Craiova, situate în zona centrală şi în cartierul Craioviţa Nouă, iar în timpul intervenţiei, lucrătorii au constatat că, în cazul unor asociaţii din Craioviţa Nouă, dezinfecţia avusese deja loc şi fusese executată de către operatori privaţi care au folosit tot produsul Aldezin, notează Agerpres.
„Menţionăm că Aldezin, biocid cu efect bactericid, fungicid şi virulicid, cu aviz valabil până în anul 2024, a fost utilizat în această perioadă pentru dezinfecţia scărilor de bloc în mai multe unităţi administrativ-teritoriale din ţară, printre care se numără Bucureşti (în sectorul 2). Aldezin este un produs comercializat şi utilizat, sub alte denumiri, şi în ţări din Uniunea Europeană”, au precizat reprezentanţii SC Salubritate Craiova SRL.