UPDATE 11:50: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 ancheta în cazul decesului celor trei pacienţi de la Institutul „Victor Babeş”, potrivit Digi24.ro.

Două variante iau în calcul anchetatorii, după tragedia de luni de la „Victor Babeș”, unde presiunea oxigenului în instalația de ventilație din TIR-ul ATI a crescut peste limita maximă permisă și a dus la blocarea ventilatoarelor – defecțiune tehnică și eroare umană.

În urma defecțiunii, cei opt pacienți COVID în stare critică au rămas neventilați, iar trei dintre ei au murit.

Anchetatorii au părăsit după miezul nopții spitalul, iar pe parcursul nopții au avut loc audieri, reprezentanții firmei de mentenanță care se ocupă de sistemul de ventilație fiind chemați să explice cum funcționează acesta și ce s-ar fi putut întâmpla.

Au fost audiați deja și managerul spitalului, dr. Simin-Aysel Florescu, și unul dintre medici.

Un reprezentant al firmei se afla chiar în curtea spitalului, când s-a defectat unitatea mobilă, însă a refuzat să intre în TIR, de teamă că s-ar putea infecta cu COVID.

Audierile vor continua și marți, cu medicii și asistentele care au fost în spital în momentul tragediei.

Sunt așteptate, totodată, rezultatele autopsiei celor trei pacienți decedați în TIR-ul ATI și expertiza tehnică a instalației de ventilație.

La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește-ne pe Google News