Potrivit anchetatorilor, există suspiciuni că o infirmieră nu ar fi respectat măsurile de prevenire şi combatere a infectării cu noul coronavirus.
Conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, a fost deschis dosarul penal cu nr. 962/P/07.07.2020 cu privire la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art.362 alin.1 Cod Penal, Anchetatorii au constatat că, în cursul lunii iunie 2020, mai multe persoane, respectiv 24 de angajaţi şi rezidenţi din Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sfinţii Zaharia şi Elisabeta” – Maieru, au fost diagnosticate cu noul coronavirus, existând suspiciuni că infirmiera H.S. nu ar fi respectat măsurile de prevenire şi combatere a infectării cu COVID-19.
Cinci dintre cei 18 beneficiari ai centrului rezidenţial din Maieru au decedat în spital, după contractarea virusului.
Potrivit raportării de marţi a Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, de la depistarea focarului şi până în prezent, o infirmieră şi trei beneficiari au fost declaraţi vindecaţi, iar nouă beneficiari asimptomatici ai centrului, două infirmiere, asistenta socială, bucătăreasa şi angajatul parte din personalul auxiliar au fost externaţi, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 555/2020, modificat şi completat.
Centrul rezidenţial de la Maieru este administrat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă, filiala Bistriţa-Năsăud.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!