Într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, Poliția Română avertizează șoferii să nu încerce să mintă în declarațiile privind persoana aflată la volan, după ce au fost depistați cu ajutorul sistemului e-Sigur.

„Nu transmiteți altceva decât adevărul! Totul este înregistrat video, iar colegii noștri verifică fiecare caz. Dacă la volan a fost un bărbat, de ce s-ar declara că a condus o femeie? Și invers? Rezultatul? Încă patru dosare pentru fals în declarații! Merită? Nu îl transformați în trend!”, a transmis Poliția Română.

De la începutul anului, 9 șoferi s-au ales cu dosare penale pentru fals în declarații, după ce au încercat să mintă în privința persoanei care conducea autovehiculul surprins de radarul e-Sigur depășind viteza legală. 

„Au susținut că la volan se afla, de fapt, o doamnă sau o domnișoară…”, a precizat Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

„Dragi șoferi, dacă e ceva sigur este că sistemul radar e-SIGUR vede foarte bine!”

MAI
Donald Trump recunoaște că au loc negocieri privind „împărțirea” Ucrainei: „Problema este discutată chiar acum”
Recomandări
Donald Trump recunoaște că au loc negocieri privind „împărțirea” Ucrainei: „Problema este discutată chiar acum”

Refuzul de a dezvălui identitatea șoferului poate atrage amenzi de peste 4.000 de lei. De asemenea, șoferii riscă suspendarea automată a permisului de conducere.  

Cu 700 de dispozitive moderne amplasate pe drumurile publice, sistemul e-Sigur monitorizează cu precizie încălcările legislației rutiere.

De altfel, zilele trecute, Poliția Română a mai transmis un avertisment pentru șoferii prinși de radarele e-Sigur.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

dabaca2020   •   20.03.2025, 20:33

Cum de ce ,s-ar declara ca, a condus o femeie ?Simplu ; -Ca sa nu incaseze punctele ,,Titularul ,! In rest no coment, Totusi ar fi bine sa se tina cont si de starea drumurilor noastre ,Adica mergi pe un drum f rau incet ,si cand scapi putin la drum bun ,Hopa !!

popbog   •   20.03.2025, 08:46

mai,dar poate era femeie in acte..ca am auzit ca e voie...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
Unica.ro
Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
Viva.ro
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Libertateapentrufemei.ro
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Diferența care șochează turiștii americani la benzinăriile europene
Adevarul.ro
Diferența care șochează turiștii americani la benzinăriile europene
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elle.ro
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Observatornews.ro
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Horoscop 22 martie 2025. Peștii se bucură de un bun renume și de aprecierea exprimată direct sau indirect a unui întreg grup din care fac parte
HOROSCOP
Horoscop 22 martie 2025. Peștii se bucură de un bun renume și de aprecierea exprimată direct sau indirect a unui întreg grup din care fac parte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI