Actele vor fi scanate şi/sau fotocopiate la sediul instituţiei, astfel că nu este nevoie ca solicitanţii să prezinte copiile documentelor, potrivit deciziei consilierilor generali.

Ce acte trebuie să cuprindă dosarul

Solicitanţii vor trebui să prezinte următoarele acte în original:

  • cerere tip de solicitare a acestui drept, care poate fi completată la sediu sau poate fi descărcată de pe site-ul www.dgas.ro; certificat de naştere al
  • copilului (pentru copiii până în 14 ani);
  • actul de identitate al celuilalt părinte, original; dacă acesta este decedat, certificatul de deces, original; dacă este divorţat, hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă
  • certificatul de căsătorie sau de divorţ al părinţilor
  • actul de identitate al copilului (pentru copiii peste 14 ani)
  • certificatul de încadrare în grad de handicapextras de cont pentru plata prin transfer bancar;
  • decizie tutore şi act de identitate tutore – unde este cazul
  • hotărâre plasament şi act de identitate asistent maternal – unde este cazul.

Actele se prezintă la Complexul de Servicii Sociale Ominis din Aleea Turnu Măgurele nr. 17A, Sector 4, de luni până vineri între orele 9-15 (staţia de metrou Apăratorii Patriei sau RATB nr. 232, 102 staţia Ciceu).

De asemenea, documentele pot fi transmise pe adresa de e-mail: stimulent.copiidizabilitati@gmail.com. Actele trebuie transmite toate într-un singur e-mail, scanate, la rezoluţie bună, în format pdf. sau jpg.

DGASMB recomandă evitarea deplasării şi transmiterea documentelor în format electronic. „Vă asigurăm că toate cererile vor fi înregistrate şi procesate”, transmi autoritățile.

Citește și: Atenție, curentul electric se scumpește cu 30-40%!

Cine beneficiază de stimulentul de 1.000 de lei, lunar și ce condiție trebuie îndeplinită pentru a primi banii

Vor putea beneficia de stimulentul financiar copiii cu handicap cu domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ teritorială a Municipiului Bucureşti. Copiii trebuie să aibă vârsta mai mică de 18 ani şi cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul stabil pe raza Capitalei.

Stimulentul se acordă sub rezerva achitării de către beneficiar a obligaţiilor de plată faţă de bugetul local. D.G.A.S.M.B. va consulta şi prelucra informaţiile, inclusive datele cu caracter personal, înregistrate pe numele solicitantului, în evidenţele Ministerului de Finanţe Publice – Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală.

De asemenea, solicitanţii sunt rugaţi să verifice anterior depunerii dosarului dacă nu cumva au amenzi neachitate, precum cele la RATB, rutiere, sau pentru tulburarea liniştii publice. Stimulentul se acordă doar prin virament bancar, spune Direcția.

Actele se depun o singură dată, pe perioada de valabilitate a certificatului de handicap. În cazul în care apar modificări în situaţia părintelui, a reprezentantului legal sau a copilului, este obligatorie informarea DGASMB.

Detalii pot fi obţinute la adresa de e-mail: stimulent.copiidizabilitati@gmail.com şi la telefon: 0800.821.218 (apel gratuit din toate reţelele, de luni până vineri, între orele 9.00-16.00).

Primăria Capitalei a decis, miercurea trecută, în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB), cu 48 de voturi ”pentru”, să ofere copiilor cu handicap un ajutor financiar de 1.000 de lei, de această măsură urmând a beneficia peste 4.000 de minori.

Citește și: EXCLUSIV/ Vedetele se sparg în fițe la Mykonos. Delia și fostul ginere al lui Băsescu frecventeză cluburi unde șampania ajunge la 125.000 de euro

 
 

Urmărește-ne pe Google News