• Pe 4 decembrie, măsurători independente au arătat că localitatea Blejoi din România este cea mai poluată așezare din lume.
  • Aparatele de măsurare a calității aerului aparținând Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Prahova s-au defectat exact în intervalul în care s-a înregistrat poluarea maximă.
  • Primăria din Blejoi spune că pe raza localității nu se află nici o sursă de poluare, ci doar în localitățile învecinate.
  • Patru rafinării, două balastiere, o fermă de animale, o stație de epurare și nimeni care să recunoască sursa de poluare… Toți dau vina unii pe alții!

 

Reporterii Libertatea au mers ieri în comuna Blejoi, cea mai poluată localitate din lume, conform măsurătorilor independente publicate pe World Air Quality Index (WAQI), pentru a afla de ce a fost atât de nociv aerul respirat în micuța localitate de lângă Ploiești. Iată ce spun oamenii, autoritățile, dar și eventualii poluatori din zonă.

Locuitorii

Localnicilor parcă nu le vine a crede. „Nu am simțit nimic”, spun ei

Prima oprire: în inima localității Blejoi, pentru a afla de la oamenii care locuiesc aici cât de afectați au fost în ziua de 4 decembrie și dacă au mai resimțit, de-a lungul timpului, poluarea. Știrea că aerul din această comună a fost, timp de o zi, cel mai nociv de pe planetă i-a luat prin surprindere pe localnici, care spun că nici nu au simțit, nici nu au văzut ceva care să îi alarmeze.

„Nu am simțit… Dacă stai tot timpul, nu simți nimic, corpul e obișnuit cu atmosfera respectivă. Dar nu, nu am simțit nimic”, a spus unul dintre localnici.

„Nu am știut. Nu am simțit nimic deosebit sau să se vadă ceva nor, așa, mai deosebit. Nici miros”, a zis un alt locuitor din Blejoi, care nu crede că a fost foarte poluată localitatea în care trăiește de când se știe.

Primăria

Următoarea oprire: la primăria din comună, unde viceprimarul a explicat că habar nu are cum de nivelul de pulberi în suspensie PM10 a fost atât de mare, în condițiile în care la Blejoi nu există nici o sursă de poluare.

„Am rămas surprins când am aflat că e gradul ăsta ridicat, așa, chiar îmi ridic niște semne de întrebare, de unde ar putea să fie… Pe raza localității, care să producă aceste particule și acest fenomen neplăcut, nu avem operatori”, a declarat Viorel Predescu, viceprimarul localității Blejoi.

Edilul bănuiește că sursa de poluare a aerului provine de la o balastieră aflată în comuna Bucov, cu care se învecinează, dar nu exclude nici posibilitatea ca rafinăriile de la marginea Ploieștiului să fi generat o cantitate foarte mare de pulberi.

„În primul rând, trebuie să vedem cine este sursa, de unde. Nu suntem de acord ca noi să suportăm un mediu poluat de dragul să producă unii. La conferințele de mediu de la Paris și pe unde am mai fost, toți semnează, dar nimeni nu respectă nimic”, a mai spus viceprimarul, care a confirmat că a sesizat Garda de Mediu și așteaptă o informare oficială cu privire la nivelul de poluare înregistrat la începutul lunii decembrie și de unde provine.

Aceleași întrebări au fost adresate de ziarul Libertatea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din Ploiești. Răspunsul dat de autorități a fost că aparatul de măsurare, aflat exact în curtea primăriei din Blejoi, s-a defectat taman în ziua respectivă.

„În data de 4.12.2018, începând cu ora 6.00, analizorul de pulberi în suspensie – fracția de PM10 a prezentat anomalii în funcționare. Începând cu ora 14.00, după remedierea defecțiunii, analizorul a fost repus în funcțiune”, este răspunsul dat de ANPM, care a confirmat însă că în zilele anterioare calitatea aerului a fost la un nivel „RĂU” și „FOARTE RĂU”.

Rafinăriile

Rafinăria Petrotel Lukoil

O altă oprire, la rafinăria Petrotel Lukoil, aflată pe malul Teleajenului, la câțiva kilometri de Blejoi, despre care se presupune că ar fi generat această poluare.

La poartă, reporterul Libertatea află că nu se poate discuta momentan cu nimeni din conducere, deoarece tocmai se face schimbarea directorului. Totuși, pentru a primi un punct de vedere oficial, este transmisă o adresă de e-mail la care să adresăm toate întrebările, urmând ca răspunsurile să vină în cel mai scurt timp posibil. (Libertatea a trimis încă de acum două zile respectiva solicitare. Nu am primit nici un răspuns)

Neoficial, un reprezentant al Lukoil a precizat că este imposibil ca rafinăria să fi generat aceste emisii de pulberi în suspensie, deoarece nici o rafinărie din lume nu are cum să producă praf, sugerând că particule de praf foarte subțiri ar putea fi produse ori de balastiera aflată lângă Blejoi, ori de fermele de păsări din vecinătate.

Ziarul Libertatea a transmis o solicitare rafinăriei Rompetrol Vega, rămasă încă fără răspuns.

Rafinăria Rompetrol Vega

Reporterii Libertatea au ajuns chiar și la a treia rafinărie din zonă: Petrobrazi, cea mai mare din zona Ploieștiului. Reprezentanții acesteia au susținut că doar oficialii de la București pot răspunde întrebărilor noastre.

Rafinăria Petrobrazi

Balastiera

Ultima oprire, la balastiera despre care și viceprimarul din Blejoi, și reprezentantul Petrotel Lukoil au spus că o bănuiește că a poluat aerul. Aici, utilaje de mari dimensiuni spărgeau piatra, o mărunțeau și apoi o încărcau în betoniere și în basculante. Ploua, așa că nici o picătură de praf nu se ridica în aer. La intrare, o angajată care nota toate camioanele ce intrau și ieșeau ne spune că nimeni din conducerea firmei nu va fi la birou până după sărbători.

„Ideea e că, uitați-vă ce e la noi aici, nu are cum să fie poluare că e doar piatră și apă. Cred că mai degrabă rafinăriile, că degajă în atmosferă fel de fel de… Dar la noi ce să fie, n-are ce, că e piatră scoasă din râu, pe care o speli”, a spus reprezentanta balastierei.

Concluziile autorităților

Chiar dacă nu le-au funcționat aparatele, reprezentanții ANPM au precizat pentru ziarul Libertatea din ce cauză e posibil să se fi înregistrat depășiri ale valorilor normale de pulberi în suspensie.

„Traficul rutier, instalații de ardere neindustriale (sobe și centrale proprii – n.r.), activitatea industrială din zonă, asociate cu condiții meteo defavorabile disparsiei (calm atmosferic, inversiune termică, variații ale umidității și temperaturii) care favorizează acumularea poluanților la sol”, se precizează în răspunsul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Prahova.

Aparatul de măsurare a pulberilor în suspensie de la Protecția Mediului Ploiești n-a mers pe 4 decembrie

Chiar dacă măsurătorile din data de 4 decembrie lipsesc, Garda de Mediu Ploiești a fost notificată de ANPM cu privire la depășirile constante ale nivelului legal de pulberi în suspensie PM10 în restul zilelor și trebuie să determine cine poluează, de fapt, aerul din Blejoi. De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Prahova e obligată să stabilească dacă oamenii sunt puși în pericol din cauza acestor pulberi microscopice.

Șeful Gărzii de Mediu Prahova dă vina pe trafic și pe localnicii care fac focul în sobă

Antonio Adrian Spînu, șeful Gărzii de Mediu Prahova, susține că a aflat de la Agenția pentru Protecția Mediului că în perioada 1-4 decembrie „aparatul a luat-o un pic razna” (n.r. – aparatul care măsoară gradul de poluare) și întreabă, retoric, ce măsuri să ia în asemenea condiții. Spînu mărturisește că a văzut raportul APM la o săptămână de la măsurătorile îngrijorătoare.

Referindu-se, strict teoretic, la posibile cauze ale poluării, comisarul de mediu menționează: traficul din zonă, încălzirea rezidențială, fiind o perioadă mai rece, și împrăștierea materialului antiderapant sau lucrări de construcții în zona stației respective: „Pentru că dacă în zona stației două mașini de balastru sau de nisip se descarcă, sigur că aparatul ăla înregistrează și el, săracul, tot praful care vine lângă el”.


CITEȘTE ȘI:

Reacția șocantă a șefului Gărzii de Mediu Prahova la problema poluării de la Blejoi: „Aparatul a luat-o un pic razna. Ce măsuri pot eu să o iau?”

Măsurătorile mondiale din 4 decembrie au arătat că o comună din Prahova este cea mai poluată localitate din lume!

 
 

Urmărește-ne pe Google News