Pe 4 august 2020, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului ”10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică.
Decizia trebuia aprobată de un judecător, iar cererea DIICOT a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care hotăra pe 10 august 2020 că nu are competenţa materială de a soluţiona cererea procurorilor şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.
Dosarul nu a ajuns însă direct la Tribunalul Bucureşti, fiind trimis la Instanţa supremă, pentru soluţionarea unei cereri formulate de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale, care a fost respinsă de magistraţi.
După respingerea cererii de sesizare a CCR, dosarul a intrat pe rolul Tribunalului Bucureşti în octombrie 2020, însă a fost amânat de trei ori, invocându-se diverse motive de procedură.
În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explica faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul „10 august” şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii. Hosu arăta că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.
Totodată, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali – Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.
Pe 4 februarie, Curtea de Apel București a decis condamnarea definitivă a doi dintre cei șapte bărbați acuzați că au lovit-o pe femeia jandarm în timpul mitingului Diasporei. Aceasta a fost prima sentință definitivă în dosarele penale demarate de procurori după violențele din 10 august.
Foto: Inquam
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!