Laura Radu, președintele Tribunalului București, le-a solicitat parlamentarilor şi miniştrilor să respecte separarea puterilor în stat, spunând că hotărârile judecătoreşti se iau în baza probelor şi nu pe „emoţii şi sentimente”, potrivit Agerpres.
„În pronunţarea soluţiilor, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, în conformitate cu art.124, alin. 3 din Constituţia României. Hotărârea judecătorească este adoptată pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente”, se arată în comunicatul transmis miercuri de Tribunalul București.
Potrivit magistraţilor Tribunalului Bucureşti, discursul public la adresa hotărârilor judecătoreşti pronunţate trebuie să fie caracterizat de echidistanţă.
„Constatând că reacţiile manifestate provin preponderent din partea reprezentanţilor puterilor legislativă şi executivă, Tribunalul Bucureşti reaminteşte dispoziţiile constituţionale, conform cărora în statul de drept şi în democraţie cele 3 puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi în echilibru, colaborează şi se respectă reciproc, independent dacă soluţiile adoptate de fiecare dintre acestea sunt sau nu în acord cu aşteptările exponenţilor lor. În consecinţă, discursul public la adresa hotărârilor judecătoreşti pronunţate trebuie să fie caracterizat de echidistanţă, pentru că numai respectând ordinea de drept şi hotărârile judecătoreşti se va restabili echilibrul social încălcat”, se mai arată în comunicat.
Reacția magistraților vine după ce mai mulți politicieni au criticat sentința definitivă pronunțată marți de o judecătoare, care a respins cererea DIICOT de redeschidere a dosarului violențelor jandarmilor de la mitingul Diasporei din 10 august 2018.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro