Deasupra sentinței din dosarul Colectiv. Reportaj cu doamna Golu, mama unuia dintre tinerii morți în club

De când dosarul Colectiv a fost trimis în instanță, doamna Golu a lipsit doar de la două termene. “Și uneori am întârziat, nu ajungeam în sala de judecată chiar la începutul ședinței”, mărturisește ea cu un soi de vinovăție în glas.

La începutul fiecărei ședințe se strigă lista cu părțile civile: răniții și rudele celor decedați în incendiul din Colectiv. Sunt peste 300 de nume, iar în trei ani doamna Golu le-a învățat aproape pe de rost. Numele lor și numele martorilor care au dat declarații în proces.

Își nota pe coli A4, prinse cu o clemă de un porte-papier, toate mărturiile, cuvânt cu cuvânt. În dreptul unora dintre martori scria “jură” și încercuia cuvântul, iar asta însemna că ei puseseră mâna pe Biblie, înainte de a răspunde întrebărilor instanței.

Îmbrăcată în negru, nemișcată ore întregi pe banca de lemn din sala de judecată, ca un intrus printre robe de avocați și inculpați, doamna Golu a fost cel mai fidel stenograf al procesului. “Să nu dați foile vreunui jurnalist!”, i-a spus un avocat la unul din termenele trecute. Îi era teamă că, prin dezvăluirea acelor mărturii, toată suferința “părților civile” va fi expusă public, vulnerabilizându-i. Doamna Golu i-a zâmbit trist avocatului.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Ieri, la ultima audiere de inculpați din procesul Colectiv, a fost pentru ultima oară când ea a consemnat, conștiincioasă, declarațiile din sală.

“Pentru cine scrieți?”

“Pentru mine. Vreau să știu ce s-a întâmplat acolo. Și ce a făcut copilul meu în ultimele minute din viața lui.”

Tudor Golu, fiul doamnei Golu, avea 28 de ani. A fost grav rănit în incendiul din Colectiv și a murit în noaptea de 9/10 noiembrie 2015, într-un spital din Marea Britanie.

“Am văzut imagini cu el în club, din acea seară”, îmi spune mama lui Tudor. “Se îndrepta spre ieșire. Nu era printre primii, dar încă avea timp să iasă. Și am observat că se uita în jur în timp ce mergea, de parcă ar fi căutat ceva cu privirea. Nu pe cineva, ci ceva.”

Apoi, doamna Golu îmi spune că și-a zărit fiul în imaginile de pe camera de supraveghere video din container. Tudor vorbea cu cel de la garderobă. 

Recomandări

Ce înseamnă Trump pentru alegerile din România? Că AUR nu mai e așa de rău?

“Putea să iasă! Mai avea timp să iasă!”, spune mama lui.

“Un martor a declarat aici, în sala de judecată, că cineva a venit la garderobă și a spus că a luat foc în club și că e nevoie de un extinctor. Putea să fie Tudor? N-am auzit, atunci când am văzut imaginile, ce îi spunea el celui de la garderobă, pentru că nu e sunet pe imagini. Pe urmă, containerul s-a umplut de un fum dens”.

Sutele de foi de hârtie pline cu scris mărunt, cu declarații trecute prin inimă înainte ca mâna să le transforme în litere, despre groaza, panica și agonia celor din Colectiv, sunt încercarea mamei lui Tudor de a pricepe de ce. De ce a murit fiul ei. De ce n-a ieșit pe ușa clubului, când se mai putea. Și de ce nu s-a salvat.

Sentința pe care o va da curând judecătorul nu-i va oferi vreun răspuns.

Uneori, ea se învinovățește. Asemenea altor părinți care și-au îngropat copiii după tragedia din Colectiv.

“Nu ne-am crescut copiii învățându-i să fie insensibili, să pună viața lor mai presus de a altora. I-am învățat să ajute și să fie altruiști. E poate greșeala noastră. Și plătim pentru asta”, mi-a spus doamna Golu mai de mult, în timp ce ieșeam din tribunal. E o altfel de sentință. Deasupra celei pe care o va da judecătorul în dosarul Colectiv.

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Sentința instanței va nesocoti această durere. Pentru a stabili cuantumul daunelor, judecătorul i-a întrebat pe părinți cum au fost afectați de moartea copiilor. Ca și cum ar exista în vreo limbă a pământului cuvinte cu care să poți răspunde la întrebarea asta.

Dar judecătorul trebuie să cuantifice. Precum o casă de marcat în care intră număr de victime, procente de piele arsă, zile de spitalizare, grade de handicap și costuri de pomeni și parastase, pentru ca la final să rezulte alte cifre. Ani de detenție și sume pentru daune.

“Ar trebui să publicați însemnările dumneavoastră din timpul procesului”, îi spun mamei lui Tudor. Stăm la o masă din holul tribunalului, într-o pauză a procesului.

Pe aceeași bancă, lângă doamna Golu, e soția pirotehnistului care a aprins artificiile din Colectiv. Ascultă și ea, ferindu-și privirea, cum femeia povestește despre fiul ei. Iar durerea din vocea mamei îi apasă umerii, ca o lespede. Soțul ei, pirotehnistul, a fost și el rănit în incendiu, însă a supraviețuit și e inculpat.

E o altfel de sentință. Deasupra celei pe care o va da judecătorul în dosarul Colectiv.

“Ar trebui să scoateți o carte despre procesul Colectiv”, spun, și doamna Golu tresare. “Nu. N-aș putea să vând ceva, n-aș putea iau vreun ban de pe urma morții copilului meu. Cum să fac asta?”, întreabă ea privindu-mă lung și ochii i se umplu de lacrimi.

“Vreau doar să știu de ce. Și, mai ales, vreau ca să nu fie în zadar. Vreau ca tot ce s-a întâmplat acolo să nu se mai repete. Dar încă se repetă, iar tragedia de la Timișoara a fost ultimul exemplu. Accidentul din Munții Apuseni, elicopterul SMURD prăbușit în Republica Moldova, Colectiv, Timișoara… Se tot întâmplă și nu plătește nimeni. Pentru că sunt de neclintit cei care ar trebui să plătească”.

E tot o altfel de sentință. Fără proces, fără suspendarea executării, fără cale de apel. E deasupra sentinței pe care o va da judecătorul în dosarul Colectiv.

Fotografie principală: INQUAM PHOTOS / OCTAV_GANEA

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro