Abd Al Rahim Hussain Muhammad Al Nashiri, un cetăţean saudit de origine yemenită, a fost reţinut de serviciile secrete americane pentru presupusa sa implicare într-un atac terorist asupra navei americane USS Cole, staţionată în portul Aden, în 2000. Atacul s-a soldat cu moartea a 17 marinari americani, dar și cu rănirea a 40. Totodată, Al Nashiri s-a implicat în organizarea unui al doilea atentat asupra petrolierului francez MV Limburg.

Sauditul susţine că a fost victima unei proceduri de extrădare ilegală instrumentată de CIA şi a fost înschis în centre de detenţie secrete de pe teritoriul statului român şi polonez. În plus, el precizează că şi-a petrecut mai bine de doi ani într-o închisoare CIA din România, de la 12 aprilie 2004 şi până la 6 septembrie 2006, înainte de a fi transferat la Guantanamo Bay, unde încă se află în spatele gratiilor.

De asemenea, el a fost trasferat în centrul de detenţie american cu aprobarea autorităţilor române, unde a fost supus torturii.

Al Nashiri a declanşat procedura juridică împotriva statului român pentru tratamentul primit în centrul de detenţie din România, pentru extrădarea ilegală a cărui victimă a fost, dar şi pentru eşecul autorităţilor române de a conduce o anchetă cu privire la condiţiile la care erau suspuşi deţinuţii suspectaţi de terorism.

Cetăţeanul saudit acuză că România a încălcat articolul 3 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), care interzice tortura, precum şi articolele 5 şi 8, referitoare la dreptul la libertate şi siguranţă, respectiv la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

De asemenea, Al Nashiri acuză statul român că i-a încălcat drepturile atunci când autorităţile au aprobat extrădarea sa la Guantanamo Bay, deşi existau informaţii că ar putea să fie condamnat la pedeapsa capitală.

Cazul a ajuns la Curtea Europeană a drepturilor Omului în iunie 2012. Statul român a negat în permanență existenţa unor astfel de locuri pe teritoriul său.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News