Procurorul DIICOT a motivat solicitarea susţinând că au fost audiaţi foarte puţini martori dintre practicanţii de yoga, doar aproximativ un sfert dintre cei acceptaţi de instanţă, adică 60 de persoane.

Gregorian Bivolaru a fost achitat de judecătorul Tribunalului Cluj, pentru acuzaţii privind practici considerate ilegale ale MISA. Judecătorul a motivat achitarea inculpaţilor prin lipsa probelor din dosar.

O parte dintre acuzaţiile procurorilor au fost prescrise, cum ar fi constituirea unui grup infracţional, faptele fiind mai vechi de un deceniu, iar alte fapte sunt încă pe rol, cum ar fi traficul de minori.

 
 

Urmărește-ne pe Google News