„Instanța respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii Ciurel Laurenţiu-Dan, Graure Laurenţiu-Octavian, Şova Dan-Coman şi Ponta Victor-Viorel. Constată legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr. 122/P/2012 din 16 septembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, privind pe inculpaţii Ciurel Laurenţiu-Dan, Cristea Dumitru, Graure Laurenţiu-Octavian, Şova Dan-Coman şi Ponta Victor-Viorel, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Stabileşte termen pentru verificarea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Şova Dan-Coman la data de 17 decembrie 2015, ora 9,00, Sala Secţiilor Unite, cu citarea acestuia şi încunoştinţarea apărătorilor aleşi şi din oficiu. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 16 noiembrie 2015”, se arată în hotărâre.
Fostul premier Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.
În dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, sub control judiciar, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”, Laurențiu Ciurel, la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.
Procurorii susțin că, în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obținut de la SCA ”Șova și Asociații” suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activități efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.
„Astfel, la 30 august 2007, între SCA ‘Șova și Asociații’, reprezentată de Șova, și Cabinetul Individual de Avocat ‘Ponta Victor-Viorel’, reprezentat de Ponta, s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut că, pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară. Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpații au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta pentru octombrie 2007 (lună în care Șova s-a înțeles cu Cristea Dumitru să încheie un contract de asistență juridică prevăzut cu comision de succes)”, susține DNA.
Anchetatorii au reținut că, în 27 martie 2008, inculpații au încheiat un act adițional la convenția de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit lui Ponta la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexuri energetice încheiaseră cu SCA ”Șova și Asociații” alte contracte de asistență juridică prevăzute cu comision de succes).
„Convenția de conlucrare s-a încheiat în decembrie 2008, moment în care Ponta a devenit ministru. Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta a emis în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei. Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA ‘Șova și Asociații’, care a efectuat plata contravalorii lor, după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Dan Șova a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați”, menționează DNA.
Sursa citată precizează că, din probe, a rezultat că, prin încheierea contractului de conlucrare, s-a urmărit bonificarea lui Victor Ponta pentru contractele încheiate de SCA ”Șova și Asociații” cu complexurile energetice. Procurorii consideră că aceste contracte nu s-ar fi încheiat dacă, la nivelul companiilor de stat, nu ar fi existat percepţia că Şova Dan Coman beneficiază de susţinerea inculpatului Ponta Victor Viorel”, se arată într-un comunicat al DNA.
”O parte din aceste sume a fost folosită în perioada octombrie 2007 – 2009, inclusiv pentru achiziţionarea în anul 2008 a două apartamente situate în Bucureşti, care ulterior în anul 2013 au revenit în mod gratuit în proprietatea lui Ponta Victor-Viorel, în urma lichidării patrimoniului Cabinetului de Avocat „Ponta Victor-Viorel”. Totodată, cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” a folosit sumele provenite de la SCA „Şova şi Asociaţii” pentru achitarea unor obligaţii contractuale şi a unor obligaţii fiscale, iar o parte din aceste sume au revenit direct inculpatului Ponta Victor-Viorel. În perioada 11.11.2008 – iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societăţii de avocaţi, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocaţi a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) şi alte obligaţii către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societăţii de avocaţi”, se mai arată în comunicat.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
FANATIK.RO
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI