Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul în care Vlad și Mircea Cosma sunt acuzați de fapte de corupție să fie rejudecat. Decizia a fost luată cu 4 la 1. Judecătorul care s-a opus deciziei de rejudecare a dosarului se numește Ioana Bogdan, fost procuror și fost consilier al lui Daniel Morar, când acesta era procuror-șef la DNA.

În opinia separată, judecătorul a stabilit menținerea pedepselor aplicate de primă instanță cu excepția lui Vlad Cosma care a beneficiat de articolul 19 din legea 682 din 2002.

Minuta judecătorilor

Cu majoritate: Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de inculpații Alixandrescu Daniel Adrian, Alexe Răzvan, Cosma Vlad Alexandru și Cosma Mircea împotriva sentinței penale nr.978 din data de 01 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul nr.1547/1/2014. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 275 alin.(3) Cod procedură penală cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelurilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și a inculpaţilor Alixandrescu Daniel Adrian, Alexe Răzvan, Cosma Vlad Alexandru și Cosma Mircea rămân în sarcina statului. În baza art.275 alin. (6) Cod procedură penală onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși pentru apelanții intimați inculpați, în sumă de câte 90 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2018. Cu opinia separată, în sensul admiterii apelului inculpatului Cosma Vlad Alexandru numai sub aspectul constatării incidenţei art. 19 din OUG nr. 43/2002 şi a respingerii apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și a inculpaţilor Alixandrescu Daniel Adrian, Alexe Răzvan și Cosma Mircea.

Ce înseamnă rejudecarea dosarului

După redactarea motivării deciziei principale și a opiniei separate, dosarul va fi trimis la Secția penală a ICCJ.
Odată ajuns la Secția penală a ICCJ, el va căpăta un nou număr de dosar, urmare procedurii obligatorii de repartizare aleatorie. 
Cercetarea judecatoreasca în caz va fi reluată de la zero, respectiv se va face din nou verificarea legalității actelor din dosar, vor fi întrebați din nou cei judecătorii dacă aleg procedura simplificată sau pe cea normala, vor fi audiați atât ei, cat și martorii din rechizitoriu, după care se vor propune probe.

La termenul din 19 februarie, ultimul din acest dosar, DNA a cerut  menținerea pedepsei lui Mircea Cosma, de opt ani de închisoare cu exedcutare și aplicarea unor pedepse cu executare celorlalți doi inculpați din dosar.

Mizele curtării lui Nicușor Dan. Pleiadă de prezidențiabili care bagă capul în poză – Analiză
Recomandări
Mizele curtării lui Nicușor Dan. Pleiadă de prezidențiabili care bagă capul în poză – Analiză

Excepție în dosar face, a explicat atunci procurorul, Vlad Cosma, care nu poate fi condamnat la o pedeapsă mai mare de patru ani și opt luni după ce a colaborat cu anchetatorii DNA.

Procurorul a mai spus la acel moment că documentele olografe găsite PDF, pe memory-stick-ul care ar fi dispărut de la dosar, „au fost recuperate după ștergere cu respectarea normelor legale în vigoare”.


EXCLUSIV | România a ajuns să importe cartofi din Egipt, deși produce din plin pentru a acoperi consumul

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Știrileprotv.ro
Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Care ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Văru’ Săndel, dezvăluire tulburătoare: “Ceilalți au zis că glumește”
FANATIK.RO
Care ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Văru’ Săndel, dezvăluire tulburătoare: “Ceilalți au zis că glumește”
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de vreme severă în 14 judeţe. Zonele unde sunt așteptate ploi, lapoviţă şi ninsori. Ceaţă densă pe mai multe drumuri din ţară
Observatornews.ro
Cod galben de vreme severă în 14 judeţe. Zonele unde sunt așteptate ploi, lapoviţă şi ninsori. Ceaţă densă pe mai multe drumuri din ţară
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI