Mai precis, explică sursele citate, femeia va fi trimisă în judecată pentru o faptă de omor și pentru o faptă de tentativă la omor, încadrarea juridică reținută încă de la declanșarea cercetărilor.

Aceleași surse explică pentru Libertatea.ro că până în prezent Șerban nu a avut o atitudine de recunoaștere, că nu a admis pentru niciun moment, nici măcar indirect, că s-ar simți vinovată pentru faptele pentru care este cercetată.

Ținuți pe loc

Potrivit surselor citate dosarul putea fi finalizat mai repede dar anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au fost riguroși în ceea ce privește stabilirea situației discernământului femeii la momentul comiterii faptelor.

O lună și jumătate a durat expertizarea psihiatrică a Magdalenei Șerban, cea care a împins-o sub roțile metroului pe tânăra Alina Ciucu.

Cei trei specialiști de la IML ”Mina Minovici” care au examinat-o au concluzionat că asasina de la metrou suferă de tulburări psihice și că, la momentul comiterii atacurilor, avea discernământul mult scăzut, ceea ce nu o va scăpa de o eventuală condamnare pentru omor.

Criminalii aflați în situația ei pot beneficia însă de pedepse mai mici ”împinse” de instanță pe considerente medicale spre limitele inferioare prevăzute de lege.

Probele video, esențiale în dosar

În dosar au fost audiați aproximativ 15 martori și au fost administrate mai multe probe, esențiale fiind declarațiile oamenilor aflați pe peron la momentul celor două fapte, înregistrprile video dar și expertiza psihiatrică efectuată în cazul femeii.

Magdalena Şerban, în vârstă de 36 de ani, a fost arestată preventiv pe 13 decembrie 2017 de către Tribunalul Bucureşti, ea fiind acuzată de omor calificat şi tentativă de omor.

Ea se află în arest preventiv de atunci, măsura fiind prelungită succesiv de judecătorii în fața cărora a compărut.

Citește și ANCOM nu a colectat 324 de milioane de lei pentru că are deja bani și a dat bonusuri ilegale. Ce spune Sorin Grindeanu

Urmărește-ne pe Google News