5 comentarii- Până la noi strategii și proceduri, în școlile din România nu există ore dedicate prevenției „Intrăm la orele de dirigenție sau pe orele profesorilor care-și doresc să discute tema”, spune Ramona Dabija.
- „Drogurile sunt o realitate, nu se întâmplă doar în România”. Adulții trebuie să se informeze și să se educe, „astfel încât să ținem ritmul cu actuala generație”.
- „Noi nu facem dosare penale și nu băgăm oamenii la pușcărie. Noi ne ocupăm de politicile publice antidrog”, insistă șefa ANA.
- „Cristi a fumat un joint și a primit 6 luni de închisoare” – de ce nu funcționează campaniile ANA? „Poate nu a fost cea mai reușită comunicare” – răspunde șefa ANA
Ramona Dabija a devenit în urmă cu șase luni șefa Agenției Naționale Antidrog, după ce directorul Cristian Georgel Ivan, care a afirmat într-un interviu pentru Observator că nu poate spune adevărul despre ANA, fiindcă „mă fac ăia zob”, a fost demis din funcție.
Dabija a lucrat în Poliția Română tocmai pe comunicare, având experiență și pe cazurile de abuz sexual împotriva copiilor.
ANA se delimitează de proiectele de lege din Parlament care înăspresc pedepsele pentru consumatori. Instituția susține că lucrează acum cu Ministerele Educației și Sănătății la o procedură de intervenție care ar urma să pregătească mai bine școlile din România.
Profesorii și copiii ar urma să fie instruiți cum să-și dea seama din timp dacă cineva din jur a început să consume droguri și ce să facă în astfel de situații.
Dosarul „Medusa” este o operațiune DIICOT în care mai mulți tineri sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc. Doar unul dintre tinerii din dosar este minor. Aceștia sunt acuzați că au vândut droguri și elevilor de liceu.
Subordonată Ministerului de Interne, ANA își asumă la Libertatea un rol dedicat mai degrabă tratării dependențelor „celor certați cu legea” decât prevenției în școli, unde principalii responsabili ar fi părinții și dascălii. „Copiii nu se apucă de droguri doar de dragul de a se apuca. Este un strigăt de ajutor. Tu, ca adult, trebuie să te educi pentru copilul tău”.
„Sfatul meu este: să te educi pentru copilul tău”
Libertatea: Cum îi răspunde ANA unui director de liceu, de școală, care apelează la agenție pentru cazuri de consum de droguri în rândul elevilor?
Ramona Dabija, director ANA: În acest moment, directorii de școli au contactele colegilor mei la nivel național, noi desfășurăm activități în unitățile școlare, atunci când ne cheamă directorii, profesorii sau când chiar unii copii ne semnalează că sunt probleme în școala lor. Pentru că nu sunt ore dedicate, noi intrăm la orele de dirigenție sau pe orele profesorilor care-și doresc să discute această temă. Și în prezent un profesor trebuie să completeze fișa unui copil, iar dacă observă schimbări, ar trebui să contacteze părinții, consilierii școlari. Aceștia din urmă îi pot trimite la noi pe copii.
– Când ați fost ultima dată în liceele care apar în dosarul Medusa, din proprie inițiativă?
– La Liceul I.L.Caragiale au fost colegii de la Poliția antidrog ultima oară, fără reprezentanții ANA. Pe 7 martie cred că au fost.
– Credeți că un tânăr, un elev, în fața unei uniforme de ofițer de poliție simte frică sau încredere?
– Simte încredere. Dovadă este proiectul „Safe Space” al ANA, în acest moment avem 50 de copii care au consumat substanțe în acest program. Primele trei ședințe sunt de informare, fără acordul părinților, iar cea de-a patra ședință este cu acordul părinților și de fiecare dată copiii vin către noi și ne solicită să le convingem părinții să le permită să continue sesiunile de consiliere cu psihologii ANA.
„Uniforma ne obligă față de comunitate”
– De ce n-ar avea un psiholog școlar, un consilier sau un profesor o comunicare mai directă cu elevul decât un polițist?
– Noi nu mergem în uniformă. Polițistul are și altă specializare, poate fi polițist-profesor. Polițistul este primul care este plătit să vină în sprijinul tău și te va ajuta întotdeauna. Prin uniforma pe care o port sunt obligat să ajut comunitatea, nu să fiu împotriva comunității. Uniforma îți dă niște obligații față de comunitate, nu te transformă în zeu deasupra comunității.
– Ce anume din strategiile ANA nu funcționează, din moment ce tinerii sunt tot mai expuși consumului? Cele mai mari rate de consum se observă în rândul populaţiei tinere (15-34 de ani).
– Acum a apărut mai mult în atenția publică, fenomenul nu s-a întâmplat peste noapte. Toți venim după o perioadă de pandemie în care viața noastră a fost în online, unii dintre părinți abia atunci au descoperit că le-au crescut copiii, s-au transformat în adolescenți.
În general, copiii care vin la noi sunt victime ale altor infracțiuni. Fie că vorbim de violență domestică, de abuzuri sexuale, de bullying sau pur și simplu copii cărora nu li se acordă atenție. Li se dau bani și atât.
Și eu sunt părinte și câteodată am impresia că eu știu mai bine ce are nevoie copilul meu, dar este fals. Copilul trebuie ascultat.
Am avut un tată care i-a spus băiatului său: „De ce, tăticule, te-ai apucat de droguri și nu ai rămas la alcool și femei?”. Când auzi așa ceva, te gândești pe cine să tratezi: copilul sau părintele?
Rușinea de a merge la psiholog sau la psihiatru
– Sugerați că principalii responsabili sunt părinții copiilor care consumă?
– Copiii nu se apucă de droguri doar de dragul de a se apuca. Este un strigăt de ajutor. Nu fac față problemelor, le este teamă de părinți să recunoască faptul că au încercat, iar părinților le este teamă și rușine să recunoască că adolescentul a încercat. Le e rușine să meargă la psiholog și la psihiatru, dacă sunt trimiși. Este foarte greu pentru un copil cu probleme de consum, dacă familia nu-i este alături.
– Dar pe părinți cine îi educă? Statul și implicit ANA ce rol au?
– Noi vorbim și cu părinții. Mergem tot în școli, îi rugăm pe profesori să anunțe în cadrul ședințelor cu părinții sau pe grupuri. Avem programul „Eu și copilul meu”. Mai mult, cei de la ARAS (Asociația Română Anti-SIDA) au început un program care se adresează copiilor și părinților. Avem și proiectul „Serenity” pentru copiii consumatorilor de droguri, o categorie vulnerabilă.
Tu, ca adult, trebuie să te educi pentru copilul tău. Este și o problemă a autorităților locale, care nu-și cunosc comunitatea. Ar trebui ca primarii să dezvolte programe pentru comunitatea lor. Drogurile sunt o realitate, se întâmplă nu doar în România, ci la nivel internațional. Noi, ca adulți, trebuie să ne informăm și să ne educăm, astfel încât să ținem ritmul cu actuala generație.
Comunicarea cu adolescenții
– Încercați să ajungeți la adolescenți și prin canale de social media? Sunteți prezenți, de exemplu, pe TikTok?
– Suntem prezenți și pe TikTok, și pe Instagram. Chiar dacă mai timid, momentan. Pe Tik Tok suntem ajutați de adolescenții care au consumat substanțe și s-au reabilitat. Sunt cei de la organizația Teen Challenge.
– Teen Challenge este o organizație religioasă penticostală.
– Nu știu ce este, pe mine mă interesează că programele lor dau rezultate. Un adolescent de 17 ani ne-a zis: „Doamnă, eu aveam jointul în buzunar, când ați venit la noi, nu mă interesa ce spuneați dumneavoastră”. Și atunci am vrut să văd care e modalitatea de comunicare adecvată. Ei ne ajută să transmitem mesajele.
– Ați făcut vreodată o listă cu posibili influenceri care au tracțiune la adolescenți, care le-ar putea transmite mesajul direct?
– Noi apelăm foarte mult la specialiști. Avem o colaborare foarte bună cu domnul doctor Radu Țincu (specializat pe toxicologie, n.r.), cu cei de la ARAS. Pe ei îi chemăm la cursurile de formare pentru polițiști. Suntem deschiși la orice colaborare, orice mesaj care aduce plus valoare în instituție și în comunitate.
„Bea apă la festivaluri”
– Anul trecut, abia după ce un tânăr a murit la festivalul Saga, în urma consumului de droguri, ANA a început o comunicare pe Facebook prin care sfătuia tinerii consumatori, totuși, să se hidrateze. Ce a învățat ANA din experiența Saga și a festivalurilor din ultimii ani și cum s-a adaptat?
– Înainte de festivaluri mergem la organizatori și la voluntari cu sesiuni de informare. Bei apă, dar dacă nu ți se dă apă gratuit, de unde o iei? Tu, ca organizator, trebuie să iei în calcul asta.
Noi îți readucem aminte niște reguli la prima mână – inclusiv ce este legal și ilegal. Dacă cineva te oprește pe stradă și-ți propune spre vânzare droguri, tu poți să semnalezi asta.
– Vor tinerii să semnaleze așa ceva? Să sune la poliție că cineva a vrut să le vândă droguri. Vi se pare ceva realist?
– Să știți că sunt tineri care vin către noi. Așa, pe zona de comunicare, începem încă din Gara de Nord, de exemplu, atunci când sunt festivaluri la mare. Să ai la îndemână mereu informațiile necesare – pe care le dăm acum și prin coduri QR. „Ia să văd, dacă fac chestia asta e ok sau nu e ok” – tu să știi.
– Informațiile sunt legate de faptul că pot semnala că cineva a încercat să-mi vândă droguri?
– Nu, informațiile sunt bazate pe cum poți să fii tu în siguranță.
Campaniile amenințătoare din mijloacele de transport în comun
– Cum explicați campania ANA din mijloacele de transport în comun, de anul trecut, cu mesaje de tipul: „El e Cristi. Aflându-se la un festival, ca să «fie cool», a luat o pastilă de Ecstasy și a fumat un joint. 6 luni închisoare”?
– A fost o campanie împreună cu Poliția Română. Cred că nu s-a înțeles foarte bine. A fost o campanie prin care încercam să spunem că prima reacție când te prinde jandarmul sau polițistul este, dacă ai în buzunar o țigară, să o arunci. Și primul lucru este să spui „nu e a mea”. Aici noi spunem că, dacă o ai la tine și tu o fumezi, nimeni nu te va acuza de trafic. Dar dacă o arunci sub mașină și spui nu e a mea, dar polițistul a văzut că tu ai aruncat-o, atunci ce făceai cu ea? Poți fi acuzat de trafic, că voiai să i-o dai cuiva.
– Campania respectivă nu a transmis asta. Dacă un tânăr aruncă o țigară cu canabis sub mașină, de frica polițistului, poate lua 6 luni de închisoare pentru „trafic”?
– Poate nu a fost cea mai reușită comunicare, dar în sensul acesta a fost construită. Pentru că sunt cazuri reale din sentințe penale. Nu sunt sentințe pe care le dă Poliția sau Agenția.
ANA nu susține închisoarea pentru minorii care consumă droguri
– Avem mai multe proiecte de lege, de la toate partidele, inclusiv unul (de la PSD) care susține că minorii care consumă droguri trebuie să fie pedepsiți cu închisoare. Ați susținut vreunul dintre aceste proiecte de lege?
– Nu, MAI nu a susținut aceste proiecte. În cazul pedepselor cu închisoare pentru minori am spus nu, la fel am spus și în cazul testării antidrog a elevilor în școli.
Nu poți considera că pușcăria e o metodă de prevenție sau de tratament pentru un copil consumator. Este o problemă de sănătate. Trebuie să-i susținem pe colegii de la Centrul de Sănătate Mintală și Luptă antidrog din Ministerul Sănătății să dezvolte programe și centre pentru acești copii.
– Legea care a trecut recent înăsprește pedepsele pentru deținerea de droguri în vederea traficului, deși nu face nicio referire la cantități. Cum se stabilește dacă cineva vinde sau consumă cronic?
– Aici trebuie să întrebați DIICOT-ul. Eu tot ce pot să spun este că DIICOT-ul are posibilitatea să trimită persoanele care sunt în dosarul de trafic de droguri la evaluare la ANA. Iar la ANA, în evaluarea, îi văd un medic, un psiholog și un asistent social. Și, de obicei, noi propunem includerea în programele ANA și nu pedeapsa penală. Venim cu alternativa asta. Și sunt convinsă că în continuare vor merge pe asta.
„În rândul copiilor nu există consum recreațional. Ei nu știu când să se oprească”
– Un polițist local găsește un tânăr de 20 de ani care fumează o țigară cu canabis în parc. În ochii legii este infractor. ANA cum se raportează la percepția asupra acestor oameni pe care societatea îi vede ca fiind „drogați” și automat infractori?
– În ultimele șase luni am început să intensificăm cursurile de formare cu colegii noștri din Ministerul Afacerilor Interne. În primul rând cu polițiști, jandarmi, Poliție de Frontieră. La cursurile astea de formare, implicăm inclusiv ONG-uri și îi învățăm cum să abordeze consumatorii, cum să le vorbească.
– Există oameni în România care nu sunt dependenți de droguri și nici traficanți, ci care consumă recreațional?
– Nu avem de unde să știm. În rândul copiilor nu există consum recreațional. Ei nu știu când să se oprească, au nevoie de ajutor. Peste 18 ani, este responsabilitatea ta ce faci. Aici poliția trebuie să abordeze cetățeanul respectându-i toate drepturile. Nu pot să spui că un om care fumează în parc este infractor – urmează un proces penal. Prima imagine nu este cea definitorie. Asta mi s-ar părea un abuz. Exact asta le spunem la cursurile de formare a polițiștilor: hai să învățăm să vorbim cu cetățeanul.
„Noi ne ocupăm de oamenii certați cu legea și consumatori de droguri. Asta scrie în fișa postului”
– Sunt voci care acuză ANA că are campanii care nu ajung la publicul-țintă. Care ar fi bugetul de care ați avea nevoie pentru a face prevenție într-un mod mai eficient?
– Bugetul ANA este venit din MAI. Avem 75% încadrare, avem posturi de medic – unde nu se prezintă nimeni pentru că salariile nu sunt atractive, nici postul de asistent social nu a atractiv – pentru că aici trebuie să lucrezi cu persoane consumatoare. Noi ne ocupăm cu cei eliberați din penitenciar, care sunt consumatori de droguri, cei arestați în diverse dosare penale, cu cei certați cu legea. Noi cu asta ne ocupăm, asta scrie în fișa postului, pentru că de aceea suntem la Ministerul de Interne.
– Dar ANA se adresează și oamenilor care nu sunt neapărat certați cu legea, nu? Adică are și prevenția în fișa postului.
– Prevenția trebuie să o facem toți. Există o strategie antidrog unde vedem că sunt toate ministerele și toate instituțiile publice. Eu la ANA trebuie să vin și să spun: tu, primarul de la sectorul x, ai niște responsabilități acolo. Tu, Ministerul Sănătății, trebuie să faci niște lucruri. Noi trebuie să-i mobilizăm pe toți ceilalți.
– Are ANA rolul de a informa și adulții consumatori de droguri? Poate nu toți adulții cunosc riscurile.
– Eu nu o să-ți spun: „Nu consuma pentru că-ți face rău”. Adică e un mit acesta că noi, la ANA, venim să-ți spunem: Spune NU drogurilor. Rolul meu este să-ți spun: și dacă consumi, uite, aici la numărul ăsta, tu poți primi ajutor și nimeni nu o să-ți facă dosar penal. Nu te bag la pușcărie că ai consumat. Dosar penal se face pentru că ai oferit altuia droguri. Ăla e traficul.
„Nu trebuie să așteptăm să fie 10 cazuri într-un liceu. Trebuie să luăm atitudine noi, adulții”
– Există vreo strategie dintr-o altă țară la care ANA se uită, ca model de bune practici? Cel mai cunoscut exemplu este Portugalia.
– Sunt tot felul de modele. ANA a fost înființată, la bază, pe modelul spaniol. Noi avem legătură cu toate țările din UE și chiar din afară. Încercăm să aducem bune practici, să ne uităm și la alții. Nici în Portugalia nu sunt dezincriminate.
– Sunt dezincriminate de 23 de ani. Se concentrează pe o abordare de asistență medicală.
– Noi participăm la conferințe, suntem parte din Grupul Pompidou și, împreună cu colegii mei de la relații internaționale, chiar încercăm să facem rost de aceste studii și analize.
– Avem una dintre cele mai mari creșteri pe fumat și pe consum de substanțe psihoactive, în rândul minorilor. Cum se explică asta?
– Avem părinți care le cumpără copiilor lor țigări electronice – vaping, copii de clasa a V-a, ca ei să fie părinți cool. Agenția nu se ocupă de tutun și alcool decât dacă sunt în combinație cu drogurile, conform legislației.
Etnobotanicele sunt o problemă, precum și consumul de medicamente din farmacii. Am avut o întâlnire la nivelul ANA cu Colegiul Farmaciștilor, cu Asociația a Producătorilor de Medicamente, le-am atras atenția că este o problemă și trebuie să vină cu soluții.
– Considerați că există cu adevărat o creștere a consumului de droguri în rândul tinerilor, minorilor?
– Există o creștere de 2% la dependență. Drogurile există, pe noi trebuie să ne îngrijoreze și dacă există un caz, nu trebuie să așteptăm să fie 10 cazuri într-un liceu. Trebuie să luăm atitudine noi, adulții. Și profesori, și medici, și părinți. Eu nu cred în copilul care a încercat și a devenit dependent. Cred că copilul are o problemă mai adâncă, care nu este rezolvată. Și atunci consideră drogurile o cale ușoară de a evada. Noi încercăm, dar nu ar trebui să fim singurii, facem eforturi să sensibilizăm și celelalte instituții să se implice.