Informația a fost confirmată pentru Mediafax de avocații din dosar, Alexandru Chiciu și Dan Chitic.
În dosar sunt cercetaţi fostul ministru Gabriel Sandu, fostul şef al Microsoft România Călin Tatomir şi oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu. Ei sunt acuzaţi de procurori că au prejudiciat statul cu peste 51 de milioane de euro.
”În condiţiile în care, în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft nr. 0115RO/15.04.2004, inculpatul Sandu Gabriel, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea inculpaţilor Florică Claudiu Ionuţ şi Pescariu Dinu Mihail, a depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract de închiriere software”, potrivit DNA.
Acest lucru nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice. Pescariu şi Florică, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au dat mită 2,2 milioane de euro.
Pentru aceste fapte au fost condamnaţi Cocoş Dorin şi Sandu Gabriel pentru trafic de influenţă.
”În urma înţelegerii avute de Pescariu Dinu Mihail şi Florică Claudiu Ionuţ cu ministrul Sandu Gabriel, acesta din urmă a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru „Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare”, potrivit procurorilor.