UPDATE ora 14:15. Instanța supremă a amânat, marți, pentru 29 martie judecarea excepțiilor depuse în procedura de cameră preliminară din dosarul Mineriadei, și a stabilit ca următorul termen să se țină în sala de festivități a Tribunalului București.
UPDATE. Peste 60 de oameni au veni la sediul Curţii Militare de Apel, loc unde se țin dezbaterile în dosarul Mineriadei, caz judecat de instanța supremă. Aceștia sunt în mare parte persoane vătămate sau participante la evenimentele din 1990.
La sediul Curţii a venit fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, care a fost huiduit de cei prezenți până la intrarea în sală.
La instanţa mai este prezent și Teodor Mărieș, care cere președintei Instanţei Supreme urgentarea judecării acestui dosar.
„Este inadmisibil să dai termen de opt luni până la camera preliminară, când starul a stat în ancheta 28 de ani. În 1990 se dădeau termene din două în două zile într-un dosar cu 300 de martori și 29 de inculpaţi. Doamna președinte a ICCJ a promis că acest dosar s-ar putea soluționa într-un an jumate. Așteptăm să vedem”, a spus președintele Asociației 21 Decembrie 1989.
Citește și:
- Victor Atanasie Stănculescu: Adrian Sârbu a cerut 20 de kilograme de trotil pentru a detona un automobil în Piața Universității (rechizitoriul Dosarului Mineriada)
- Rechizitoriul Dosarului „Mineriada”: Lui Ion Iliescu îi era teamă că cineva ar putea ascunde un pistol în camera de filmat
La acest prim termen de cameră preliminară, un judecător va discuta măsuri şi excepţii în cadrul procesului, dezbaterile nefiind publice.
Dosarul Mineriada
Sub denumirea de mineriada din iunie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 13-15 iunie 1990 în București, când forțele de ordine, susținute de mineri, au intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile. A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil și anvergură dintre toate acțiunile minerilor.
La finalul anului trecut, după mai bine de 26 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, procurorii militari din Parchetul instanţei supreme i-au pus sub inculpare în dosarul Mineriadei pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu. Acuzațiile sunt infracţiuni contra umanităţii.
Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a altor 1.242.
JURNAL DE FRONT DIN AFGANISTAN. Ziua 4: Kandaharul, văzut din elicopter – GALERIE FOTO/ VIDEO 360°