Miron Cozma a spus, la intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), că deocamdată nu poate da detalii privind motivul citării sale, dar că va face mai multe declaraţii după ce va afla ce vor să îi aducă la cunoştinţă procurorii.
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a declarat, pentru Mediafax, că a fost citat marţi, telefonic, să se prezinte joi la PICCJ, precizând că, cel mai probabil, a fost chemat în calitate de suspect.
Miron Cozma a mai spus că urmărirea penală a lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei reprezintă „o mare realizare” pentru el şi pentru mineri, iar în declaraţia pe care o va da la Parchet, va cere tragerea la răspundere a tuturor „complicilor”.
„Asta am cerut şi eu de-a lungul vremii (ca Ion Iliescu să fie urmărit penal – n.r.). Pentru mine şi mineri, o considerăm o mare realizare. Merită să fie judecat şi condamnat. Încadrarea prealabilă – de crime împotriva umanităţii – mi se pare încadrerea absolut normală, pentru că acţiunea de acolo a fost înăbuşită în sânge”, a spus Miron Cozma.
Joi a fost la PICCJ şi Emil Cico Dumitrescu, el declarând că este suspect în dosarul Mineriadei. Cico Dumitrescu a spus că nu înţelege de ce a fost pus sub acuzare în dosarul Mineriadei, atâta vreme cât el a fost şeful Direcţiei Cultură şi Sport din Ministerul de Interne în iunie 1990 şi, din această calitate, nu a ştiut care au fost factorii decizionali privind reprimarea violentă a manifestaţiei din Bucureşti.
La Parchetul instanţei supreme a fost audiat, joi, şi Cazimir Ionescu.
„Prin ordonanța nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice și efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din dimineața zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 și 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanșat de către muncitori din unele centre industriale și bazine carbonifere din țară”, a anunțat Parchetul General într-un comunicat de presă.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârșirea acestor fapte.
„În perioada următoare vor fi audiate persoanele față de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității prev. de 439 lit. a, g și j din Codul penal și care la data evenimentelor dețineau funcții de conducere la nivelul structurilor civile și militare ale statului, precum și în cadrul unor unități economice”, se precizează în comunicat.
În luna martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia procurorului general Tiberiu Nițu de redeschidere a anchetei în dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.
În rezoluția nr.175/P/2008 se menționa că, în anul 1997, la nivelul Parchetului General s-a înregistrat un dosar penal având ca obiect plângerea Asociației victimelor mineriadelor 1990-1991, împotriva mai multor demnitari din perioada 1990, printre care Ion Iliescu, Miron Cozma, Petre Roman.
Procurorii au deschis atunci zeci de dosare, unele trimise la Parchetul Militar, după ce persoane fizice sau juridice au depus alte plângeri care vizau distrugerile săvârșite în perioada 14-15 iunie 1990 cu ocazia venirii minerilor în București, prin pătrunderea fără drept, în sediul unor instituții și în sediile unor partide politice, dar și săvârșirea unor infracțiuni de furt, tâlhărie, loviri și alte violențe.
În anul 1998, la nivelul Secției Parchetelor Militare au fost întocmite patru noi dosare, în care au fost efectuate cercetări în legătură cu împrejurările în care s-au declanșat și au avut loc evenimentele din 13-15 iunie 1990 în București, contribuția și rolul a 27 de învinuiți civili, printre care și Ion Iliescu și Virgil Măgureanu, precum și a unui număr de șapte învinuiți care aveau calitatea de militari la momentul desfășurării evenimentelor, printre care Mihai Chițac și Corneliu Diamandescu.
Concluzia procurorilor a fost aceea că aproximativ 1.300 de persoane au suferit vătămări și în jur de 100 de persoane au decedat.
Într-unul dintre aceste dosare, procurorii militari i-au cercetat pe grl (rez) Mihai Chițac, grl (rez) Gheorghe Andruța, col. Traian Ștefan Călin, col. Dumitru Costea și col. Vasile Constantin, în legătură moartea patru persoane împușcate în perioada 13-15 iunie 1990. Acest dosar a fost trimis de două ori în instanță, fiind restituit tot de atâtea ori pentru completarea urmăririi penale.
Față de Ion Iliescu s-a început urmărirea penală prin rezoluția nr.75/P/1998 din data de 9.06.2005, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care propagandă pentru război, genocid, favorizarea infractorului, complicitate la tortură, subminarea puterii de stat, acte de diversiune, comunicare de informații false.
Pe 7 decembrie 2007, procurorul general de atunci, Laura Codruța Kovesi, a infirmat rezoluția prin care a fost începută urmărirea penală față de Ion Iliescu, desemnându-se ca cercetările să fie continuate de către procurori din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică, informează Agerpres.
În anul 2008, o parte din cercetări au fost preluate de DIICOT, iar procurorii de aici au dispus scoaterea de sub urmărire penală a mai multor persoane, printre care Ion Iliescu (pentru subminarea puterii de stat, acte de diversiune, comunicare de informații false), Mihai Chițac, Emil Dumitrescu, Corneliu Diamandescu și încetarea urmăririi penale față de Virgil Măgureanu.
Prin rezoluția nr. 175/P/2008 din 17.06.2009, procurorii de la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ au dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Iliescu pentru săvârșirea infracțiunilor de propagandă pentru război (întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii), genocid (întrucât fapta nu există), tratamente neomenoase (lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii) și complicitate la tortură (întrucât fapta nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii acesteia) și încetarea urmăririi penale pentru infracțiunile de distrugere, favorizarea infractorului, complicitate la supunerea de rele tratamente.
Tot prin aceeași rezoluție au fost scoși de sub urmărire penală Virgil Măgureanu, Mihai Chițac, Victor Atanase Stănculescu, Vasile Dobrinoiu, Corneliu Diamandescu, Petre Peter, Emil Dumitrescu.
Ce spune procurorul militar Dan Voinea, care a coordonat mai mulți ani ancheta
Fostul procuror militar Dan Voinea, care a coordonat timp de mai mulți ani ancheta în acest dosar, spune că încadrarea juridică corectă pentru mineriade este „crime împotriva umanității”.
„Toate victimele, peste 1.200 (morți și răniți), ei au fost căzuți sub puterea adversarului politic, pentru că ei au fost arestați atunci și s-au exercitat acte de represiune împotriva lor tocmai pentru că erau adversari politici. Ei au avut parte de tratamente neomenoase. Unii au fost bătuți, au fost și cateva violuri. Declarațiile părților vătămate există la dosar. Cred că mare lucru nu mai are de făcut. Practic, Ion Iliescu s-a implicat personal în coordonarea acțiunilor represive din 13 -15 iunie”, a spus Dan Voinea la Digi24.
Măgureanu a spus, la intrarea în Parchet, că nu-şi poate reproşa nimic „în legătură cu morţii”, în timp ce Iliescu a refuzat să facă orice fel de declaraţii.
Dosarul Mineriadei s-a redeschis în luna martie 2015
Instanţa supremă a decis, pe 9 martie, redeschiderea urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990. În anchetă sunt vizate circumstanţele în care au fost rănite mai multe persoane, în timpul evenimentelor care au avut loc la Bucureşti.
Urmărește-ne pe Google News