Banca națională transmite că a intrat în posesia documentelor „cu sprijinul altor instituții ale statului” și că acestea sunt studiate de specialiștii BNR. După ce va fi finalizată cercetarea celor 200 de pagini, BNR spune că va informa publicul și instituțiile cu privire la „detalii relevante care pot rezulta din aceste documente”.

Despre aceste documente, banca națională spune că ele „au valoare istorică și completează materialele deja existente în arhiva BNR, dar nu și în privința documentelor orginale din anii 1916 -1917 (procesele verbale de predare – primire ale valorilor trimise de statul român și BNR în Rusia), care stau la baza solicitărilor de returnare a Tezaurului”.

În comunicatul transmis vineri, banca națională mai spune spune că „documentele noi confirmă cifrele referitoare la Tezaurul de metale prețioase trimise la Moscova”.

Libertatea a publicat, joi, informația că bucătarul Attila Szocs, un maghiar din Brașov, și iranianul Rezaei Kejani Davood au descoperit, în mai 2018, într-o piesă de mobilă restaurată, un dosar întocmit în 1941 de autoritățile române la cererea lui Ion Antonescu.

Dosarul conține felul în care Guvernul României reinventaria Tezaurul României transportat în 1916 și 1917 la Moscova și sechestrat apoi de sovietici.

Vineri, Libertatea a publicat documentul integral, aflat în posesia redacției și alcătuit din copii fidele ale tuturor celor 287 de file aflate și în posesia BNR.


Citește și:

EXCLUSIV | Descoperire istorică! Un brașovean și un iranian au găsit, ascuns într-un dulap de epocă și neatins de 80 de ani, dosarul pe care Antonescu l-a trimis cu armata la Moscova ca să revendice tezaurul României!

„Dosarul Moscova 2” este numele pe care BNR l-a dat documentelor de la Brașov. Bucătarul Attila Szocs, un maghiar din Brașov, și iranianul Rezaei Kejani Davood au făcut o descoperire care reaprinde o veche dispută istorică și de patrimoniu

Ce se află în Tezaurul României evacuat la Moscova în Primul Război Mondial

Libertatea face public integral dosarul „Moscova 2”, despre Tezaurul României sechestrat de Rusia! Sunt 287 de pagini de mare interes istoric, certificate ca autentice

 
 

Urmărește-ne pe Google News