- VIDEO | Ce zic românii despre numărul de înmatriculare „M&#E PSD”: „Să-şi schimbe partidul denumirea!”
- Poliția Română, despre șoferul cu plăcuțe anti-PSD: „Nu are legătură mesajul cu dosarul penal” (VIDEO)
- Află cine e Răzvan Ștefănescu, șoferul mașinii cu numere anti-PSD…
- Băsescu îi atacă dur pe polițiștii care l-au amendat pe românul din Suedia: ”Mi-aş dori să vă văd acţionând ferm, când tricolorul este pângărit!”
- Marian Godină, despre șoferul mașinii cu număr anti-PSD. Poliția Română va deconta urmările „acestui război prostesc”
- Numerele de înmatriculare ale unui român din Suedia, în centrul atenției. A fost oprit de poliție de mai multe ori
În ordonanţa întocmită de procurori se arată că dosarul a fost clasat întrucât fapta nu există, după ce iniţial Brigada Rutieră a Capitalei a deschis dosar penal pentru fapte în cazul lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii înmatriculate cu numere M…PSD şi i-au reţinut permisul acestuia, pe motiv că automobilul nu are drept de circulaţie în ţară cu acele plăcuţe, iar Biroul Interpol Stockholm a anunţat că numerele sunt valabile doar pe teritoriul Suediei, ulterior ei au propus clasarea dosarului.
De asemenea, procurorii au dispus restituirea celor două plăcuţe către autorităţile suedeze, prin intermediul Ambasadei Suediei de la Bucureşti.
Avocatul lui Răzvan Ştefănescu, Ioana Mateş, a precizat, pentru Mediafax, că li s-a comunicat soluţia de clasare şi că vor merge la sediul Brigăzii Rutiere pentru a ridica permsiul de conducere.
Agenţia suedeză a Transporturilor a decis anularea, începând din 1 august, a numărului de înmatriculare personalizat al vehiculului depistat în România care conţinea un mesaj obscen la adresa Partidului Social-Democrat (PSD).
Răzvan Ştefănescu, în vârstă de 45 de ani, a intrat în România pe data de 17 iulie 2018, prin Vama Nădlac, cu o maşină cu numere de înmatriculare conţinând un mesaj obscen la adresa PSD. Mesajul a devenit în scurt timp viral, iar bărbatul s-a plimbat în întreaga ţară.
Timp de zece zile, bărbatul a fost oprit în trafic de patru ori de Poliţie, în judeţele Olt, Hunedoara şi Dolj. Abia ultima dată, poliţiştii l-au oprit în Capitală şi i-au reţinut plăcuţele de înmatriculare şi permisul. Motivul: românul nu avea dreptul să circule cu acele numerele preferenţiale, obţinute în Suedia, pe teritoriul României.
Totuşi, a fost nevoie de două săptămâni pentru ca Poliţia să stabilească acest lucru, perioadă în care oficialii de la Bucureşti au corespondat cu autorităţile suedeze. Ulterior, poliţiştii au renunţat la acuzaţii.
- FOTO – Adi Manolache
Citește și: Dumitru Fărcaș a murit. A fost cel mai mare taragotist al României