Anunţată încă de la termenul trecut, mişcarea pusă la cale de acuzaţi a fost însoţită de adevărate pledoarii în favoarea comunităţii gay din România. Primul a vorbit neamţul Klaus Zander, acuzat, la fel ca şi Iuga, de sex cu minori. După ce şi-a recunoscut faptele, a încercat să-i impresioneze pe judecători, susţinând că este bătrân şi bolnav şi că ar vrea să fie cercetat în libertate, dată fiind calitatea sa de „om de afaceri onorabil”. În ciuda acestor cuvinte emoţionante, cel care a ţinut să ia apărarea comunităţii gay din România a fost Andrei Staicovici, zis Adi BMW.
Conform unor surse judiciare, Staicovici a vorbit despre faptul că în ţara noastră, relaţiile homosexuale nu sunt văzute şi catalogate drept normale, ceea ce face ca ei să se ascundă de ochii lumii. „Relațiile în comunitatea noastră sunt atipice. Noi nu putem avea relații normale, la lumina zilei, aceste legături nu pot fi privite ca normale, de aceea sunt văzute într-o lumină mai critică”, ar fi explicat Staicovici, în decurs de o oră, instanței de judecată.
Şi Adi BMW, la fel ca neamţul Klaus şi ceilalţi inculpaţi din dosar au apelat la legea favorabilă, sperând ca pedepsele lor să fie reduse cu o treime. Magistraţii vor lua o decizie în această seară.
În ceea ce-l priveşte pe Doru Iuga, pentru că acesta nu a recunoscut nici o acuzaţie şi pentru că el încearcă să-şi dovedească nevinovăţia, judecătorii îi vor face, cel mai probabil un dosar separat, care va fi analizat în continuare tot la Judecătoria Sectorului 2.