Sorina s-a mutat deja alături cu părinții săi în SUA și a devenit cetățean american, este înscrisă la școală și învață limba engleză intensiv. În țară, în lipsa ei, epopeea în justiție a familie Săcărin, părinții adoptivi, s-a încheiat.

Tribunalul Olt a respins marţi, printr-o soluţie definitivă, apelul făcut de procurorul general în cauza privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina, potrivit Agerpres.

Instanţa a hotărât ca apelantul să achite soţilor Săcărin
suma de 2.500 lei, reprezentând onorariu avocaţial.

„Respinge apelul declarat de apelantul Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
împotriva sentinţei civile nr. 3290 din 18 iulie 2019 a
Judecătoriei Slatina în contradictoriu cu intimaţii Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie,
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
Mehedinţi, Şărămăt Mariana, Săcărin Gabriel, Săcărin Ramona
Elena, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi
Gene- Greb Bejan. Obligă apelantul să achite intimaţilor Săcărin
Gabriel şi Săcărin Ramona Elena suma de 2500 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial redus
(…). Definitivă”, se arată în soluţia postată pe portalul
instanţei.

Pe 18 iulie, magistraţii Judecătoriei Slatina au respins
solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe
preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului
României de către Sorina, fata adoptată de soţii Săcărin.

Pe 30 iulie, procurorul general a făcut apel la decizia
Judecătoriei Slatina în cauza menţionată.

La câteva zile după soluţia data de Judecătoria Slatina,
Sorina, împreună cu părinţii adoptivi, a plecat din România.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Slatina după ce competenţa
soluţionării cauzei a fost declinată către această instanţă,
pe 10 iulie, de magistraţii de la Tribunalul Olt, unde a fost
strămutat prin decizie a Curţii de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova hotărâse, pe 2 iulie, strămutarea de la
Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt a dosarului în care
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie solicita ordonanţă preşedinţială privind
interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora
Sorina.

Curtea de Apel Craiova a respins, pe 5 iulie, cererea procurorului
general prin care se solicita suspendarea adopţiei în cazul fetiţei
din judeţul Mehedinţi. Aceeaşi instanţă a decis, pe 11 iulie, să
respingă cererea procurorului general de revizuire a adopţiei
Sorinei, aceasta urmând a rămâne în continuare la soţii Săcărin,
cu dubla cetăţenie română şi americană.

 
 

Urmărește-ne pe Google News