Prin decizia de zilele trecute a Curţii Supreme, cazul disidentului Constantin Răuţă, va reintra în analiza judecătorilor miliari, cei care în urmă cu mai bine de 30 de ani, au hotărât să-l condamne pe acesta la moarte pentru trădare şi transmitere de secrete către Statele Unite ale Americii. Libertatea scria, în februarie anul trecut, că situaţia lui Răuţă este unic în România. fiind vorba de singura condamnare la moarte dictată înainte de 1990 care nu a fost anulată. Dosarul a fost redeschis, din oficiu, tot de magistraţii militari, care au constatat, în luna mai 2009, că de-a lungul anilor s-au făcut mai multe greşeli.

Ei spuneau că decizia din 1974, când disidentul a primit pedeapsa capitală, nu mai poate fi aplicată. Şi asta pentru că, în baza unui alt act din 1988, pedeapsa cu moartea dată lui Răuţă a fost comutată în 20 de ani de puşcărie. Însă şi această ultimă sentinţă s-a prescris, pentru că, din momentul în care s-a comis aşa-zisa infracţiune, au trecut mai bine de trei decenii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News