„Ministrul apărării naţionale a aprobat ca două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române să acţioneze duminică, 8 septembrie, pentru stingerea incendiului de pădure declanşat în zona fondului forestier al localităţii Schitu de Sus, judeţul Mehedinţi”, a transmis MApN, potrivit News.ro.

Aeronavele au decolat duminică, în jurul orei 10.30, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni.

Misiunea aeriană se desfăşoară la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

„Menţionăm că incendiul din judeţul Maramureş, la care au intervenit Forţele Aeriene Române sâmbătă, 7 septembrie, a fost lichidat”, a arătat sursa citată.

Pompieri din trei județe participă la misiune

Potrivit ISU Mehedinţi, duminică se intervine pentru stingerea incendiilor din zona localităţilor Schitul de Sus, Podeni şi Negruşa.

La misiune participă 68 de pompieri cu 9 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un ATV, trei microbuze, saci stingători şi unelte genistice pentru limitarea şi stingerea acestor incendii. În sprijin au venit pompieri de la ISU Dolj şi ISU Olt.

„Deoarece zonele în care se manifestă focarele de incendiu sunt foarte greu accesibile echipajelor, ministrul apărării naţionale a aprobat ca două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române să acţioneze astăzi, 8 septembrie, pentru stingerea incendiilor de pădure manifestate pe raza judeţului nostru. În aceste momente, un elicopter Black Hawk echipat cu sistemul Bambi Bucket acţionează în zona localităţii Schitul de Sus”, a trasmis ISU Mehedinţi.

Sâmbătă, două elicoptere Black Hawk echipate cu sistemul Bambi Bucket din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie au efectuat 54 de aruncări.

FOTO: Captură video

 
 

Urmărește-ne pe Google News