Potrivit unui comunicat al Royal  Air Force, avioanele armatei ruse se îndreptau în direcția sud-vest prin spațiul aerian NATO, venind dinspre pensinsula Crimeea.

Aviația britanică a precizat că este exact același comportament de săptămâna trecută, atunci când avioanele Typhoon au fost ridicate pentru a intercepta șase aeronave militare model Su-24 FENCER.

Locotenentul Craig, un pilot de Typhoon de la Escadrila 1 (Fighter), declara atunci: 

„Am fost deja avertizați despre activitatea aeriană rusească importantă care a avut loc aproape toată noaptea până dimineață devreme. Am primit mesajul de scramble imediat după răsărit, ambii piloți și inginerii au alergat la aeronava pregătită, permițându-ne să ajungem în aer în câteva minute. Am fost direcționați față de grupurile de aeronave rusești care tranzitau aproape spațiul aerian NATO. ”

Misiunea britanicilor din România face parte din măsurile de asigurare ale NATO introduse în 2014, atunci când Rusia a anexat ilegal Crimeea. 

Aviaţia britanică este pentru doua oară în ultimii doi ani în România pentru a face poliţie aeriană. Patru avioane moderne de luptă Typhoon au ajuns la baza Mihail Kogălniceanu, din Constanţa, în luna aprilie. Misiunea britanicilor se va încheia în curand. Piloții Regatului Unit vor fi înlocuiți de Canadieni, care au ajuns deja la Mihail Kogălniceanu.


Citește și: 

Un camion românesc la standarde germane ar putea fi produs la Brașov. Miza o constituie comenzile Armatei

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News