Demonstranţii au pătruns în penitenciarul Sde Teiman, din apropiere de oraşul Beer Sheva, unde nouă soldaţi au fost reţinuţi luni de poliţia militară, în urma spitalizării unui deţinut palestinian care ar fi suferit agresiuni sexuale grave. Alte proteste au avut loc în alte locaţii, mai ales la baza militară Beit Lid, din centrul Israelului, de asemenea luată cu asalt, precizează agenția de presă DPA, preluată de Agerpres.

Într-o scrisoare către premierul Benjamin Netanyahu, ministrul apărării Yoav Gallant a scris că protestele reprezintă „o ameninţare gravă pentru securitatea statului”. Gallant i-a cerut lui Netanyahu „să ia măsuri ferme împotriva membrilor coaliţiei care au fost implicaţi în proteste”.

În plus, ministrul israelian al apărării a solicitat deschiderea unei investigaţii care să stabilească dacă ministrul de extremă-dreapta Itamar Ben-Gvir, responsabil de securitatea națională, a împiedicat în mod deliberat ca forţele de poliţie să ia măsuri împotriva autorilor violenţelor.

Presa israeliană relatează că armata plănuieşte să desfăşoare trei batalioane pentru a preveni noi proteste.

În timpul unei vizite efectuate la baza Beit Lid, şeful statului major israelian, generalul Herzi Halevi, a declarat că tentativele demonstranţilor de a pătrunde în unităţi militare sunt la limita anarhiei şi vor fi tratate ca un comportament infracţional. Aceste proteste fac rău armatei, securităţii de stat şi efortului de război, a adăugat Halevi, citat de DPA.

Președintele Isaac Herzog a subliniat la rândul său că Israelul este un stat de drept și i-a îndemnat pe parlamentari, „mai ales pe cei responsabili” pentru proteste, să calmeze spiritele. „Poliția trebuie să intervină și să acționeze imediat pentru a restabili legea și ordinea”, a scris Herzog pe rețeaua de socializare X.

„Fac un apel către protestatari: să părăsească baza militară și să permită armatei să lucreze și să câștige” în Gaza, a adăugat președintele israelian. „Trecem printr-una dintre cele mai dificile și mai grele săptămâni din punct de vedere al securității – nu trebuie să ne mai împovărăm soldații și comandanții. Să sprijinim armata și comandanții săi și să-i apărăm împotriva tuturor sloganurilor care ne fac dușmanii fericiți”, a insistat Isaac Herzog.

 
 

Urmărește-ne pe Google News