Buteliile păstrate pe balconul apartamentului au explodat rănindu-i pe cei doi soți din Oradea. Pompierii au intervenit cu două autospeciale și au stabilit drept cauză a exploziei, care nu a fost urmată de un incendiu, o acumulare de gaze detonată de căldură.

Suflul exploziei i-a rănit pe cei soţi în vârstă de 60, respectiv 58 de ani, aflaţi în apartamentul de pe Strada Bumbacului, relatează digi24.

„Personalul medical a acordat îngrijirile necesare bărbatului, în vârstă de 60 de ani, care prezenta leziuni minore și femeii, în vârstă de 58 de ani, care prezenta un traumatism cranio-facial și plăgi la nivelul bărbiei și în zona sprâncenară stângă, aceasta fiind transportată ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea”, a declarat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.


Libertatea a aflat de ce nu au fost arestaţi fraţii suspectaţi că au ucis doi paznici la fabrica de ciment din Bucureşti


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News