Două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că li s-a făcut rău în staţia de la Piaţa Romană, transmite Antena 3. Incidentul s-a produs din cauza aglomeraţiei de la metrou, în contextul în care, vineri, Metrorex a început lucrări de modernizare. Din această cauza, circulaţia trenurilor se desfăşoară cu dificultate, iar călătorii ar putea aştepta în staţie până la 16 minute venirea metroului.
Vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur), vor coborî în staţia Aurel Vlaicu şi, de pe acelaşi peron, vor lua un alt tren de la aceeaşi linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.
La orele cu vârf de trafic, intervalul de circulaţie între trenuri pe tronsoanele Berceni-Aurel Vlaicu-Berceni va fi de 5-6 minute respectiv 8-9 minute în restul zilei.
Pe tronsoanele Aurel Vlaicu-Pipera-Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute la orele cu vârf de trafic şi de 16 minute în restul zilei.
În perioada 1-2 septembrie (sâmbătă şi duminică), călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur) vor coborî în staţia Aviatorilor şi vor lua un alt tren de la aceeaşi linie, pentru continuarea călătoriei.
Pe tronsoanele Berceni – Aviatorilor – Berceni intervalul de succedare a trenurilor va fi de 8 minute. Pe tronsonul Aviatorilor – Pipera – Aviatorilor, intervalul de succedare a trenurilor va fi de 16 minute.
Călătorii vor fi permanent informaţi prin sistemul de sonorizare din trenuri, dar şi din staţii.
CITEȘTE ȘI:
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro