În urmă cu o săptămână, cadavrul unei femei a fost descoperit pe un câmp din Mamaia, iar la începutul lunii iulie o altă femeie a fost găsită moartă, pe un câmp din localitatea Sinoe.
Anchetatorii au stabilit că între cele două morţi există o legătură. Surse judiciare au declarat, marţi, pentru News.ro că un bărbat de 26 de ani le-a ucis pe cele două femei pentru a le jefui.
Una dintre victime era din Timişoara, iar cealaltă, din Tulcea. În cursul zilei de luni, poliţiştii au făcut două percheziţii în acest dosar şi au ridicat mai multe probe.
„În baza mandatelor de percheziţie emise de către instanţa de judecată şi a ordonanţei de delegare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, astăzi începând cu ora 13.00 poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa efectuează două percheziţii domiciliare. La percheziţii participă şi specialişti din cadrul IGPR, respectiv de la Institutul Naţional de Criminalistică şi Direcţia de Investigaţii Criminale”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Ei au menţionat că aceste percheziţii au loc în cadrul unui dosar penal privind comiterea a două infracţiuni de omor, comise în lunile iulie şi august 2024, în judeţul Constanţa. Anchetatorii continuă cercetările în acest caz.