Suspecţii au luat legătura cu femeile pe o pagină de internet destinată fanilor actorului laureat al premiului Oscar şi le-au făcut să creadă că „au o relaţie sentimentală cu el”, a anunţat, luni, Guardia Civil din Spania.

Prezentându-se drept Brad Pitt, membrii bandei le-ar fi încurajat apoi pe femei să investească în diverse proiecte care nu existau. Una dintre femei, din regiunea sudică Andaluzia, a fost înşelată cu 175.000 de euro, în timp ce cealaltă, din Ţarea Bascilor, a pierdut 150.000 de euro.

„Infractorii cibernetici, pentru a captura victimele, le-au studiat reţelele sociale şi le-au făcut un profil psihologic, descoperind astfel că ambele femei erau persoane vulnerabile, lipsite de afecţiune şi aflate într-o stare de depresie”, a declarat Guardia Civil.

„De asemenea, au folosit platforme de mesagerie instantanee pentru a schimba mesaje şi e-mailuri cu cele două femei până când au ajuns într-un punct în care au crezut că discută prin WhatsApp cu însuşi Brad Pitt, care le-a promis o relaţie romantică şi un viitor împreună”, a precizat sursa citată.

Poliţia a arestat cinci persoane în regiunea sudică Andaluzia, inclusiv presupuşii lideri ai grupării. Polițiștii au percheziţionat cinci locuinţe în cadrul operaţiunii, confiscând mai multe telefoane mobile, carduri bancare, două calculatoare şi un jurnal „în care erau notate frazele folosite de escroci pentru a-şi înşela victimele”. Poliţiştii au reuşit să recupereze 85.000 de euro.

Prezidențialele din noiembrie, la un pas să bată recordul de candidați. În 1996, au fost 16 persoane înscrise în cursa electorală ANALIZĂ
Recomandări
Prezidențialele din noiembrie, la un pas să bată recordul de candidați. În 1996, au fost 16 persoane înscrise în cursa electorală ANALIZĂ

Anul trecut, o româncă de 62 de ani stabilită în Spania a afirmat că a depus plângere la poliţie după ce şi-a dat seama că a fost înşelată cu peste 1.000 de euro de un fals Brad Pitt.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Știrileprotv.ro
Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
VEDETA noastră va avea propria emisiune. Iată cu ce post a semnat și unde o pot vedea fanii de acum înainte
Viva.ro
VEDETA noastră va avea propria emisiune. Iată cu ce post a semnat și unde o pot vedea fanii de acum înainte
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Klaus Iohannis, o ultimă deplasare de 5 stele, într-un avion de lux! Unde a plecat președintele României cu private jet-ul
FANATIK.RO
Klaus Iohannis, o ultimă deplasare de 5 stele, într-un avion de lux! Unde a plecat președintele României cu private jet-ul
Nunta anului în sportul românesc. Imagini minunate de la ceremonia tradițională din Bucovina
GSP.RO
Nunta anului în sportul românesc. Imagini minunate de la ceremonia tradițională din Bucovina
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe
FANATIK.RO
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Două femei au rămas fără 325.000 de euro după ce au fost "vrăjite" de o persoană care se dădea drept Brad Pitt
Observatornews.ro
Două femei au rămas fără 325.000 de euro după ce au fost "vrăjite" de o persoană care se dădea drept Brad Pitt
Horoscop 24 septembrie 2024. Berbecii au impresia că a venit momentul să recupereze tot ce au pierdut sau nu au reușit să facă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2024. Berbecii au impresia că a venit momentul să recupereze tot ce au pierdut sau nu au reușit să facă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI