Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a arătat, luni, că poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Cluj-Napoca au fost sesizaţi, sâmbătă, prin apel 112, de către un bărbat, despre faptul că două minore de 7, respectiv 11 ani, în timp ce participau la un experiment, în cadrul unui atelier de chimie, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut peste masa pe care se desfăşura experimentul.

„În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti a reieşit faptul că cele două minore nu ar fi păstrat distanţa recomandată, moment în care li s-ar fi aprins şuviţe de păr. În urma evenimentului, minorele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. În continuare se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care a avut loc evenimentul”, a precizat IPJ Cluj.

Incidentul a avut loc într-un parc

Incidentul a avut loc, sâmbătă, în cadrul unui eveniment public desfăşurat într-un parc din Cluj-Napoca.

„Un echipaj SMURD şi un echipaj al serviciului de ambulanţă judeţean Cluj au acordat asistenţă medicală pentru două minore, în vârstă de 7 şi 11 ani, care au suferit arsuri la nivelul feţei şi al membrelor superioare, după ce au asistat la un experiment demonstrativ, parte dintr-un eveniment public, care a avut loc într-un parc, de pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj-Napoca”, a transmis ISU Cluj.

La momentul în care echipajele medicale au ajuns acolo, fetele erau cooperante şi aveau o stare generală bună. Ele au fost transportate la spital.

Urmărește-ne pe Google News