Fata dispărută din municipiul Botoșani se numește Narcisa Maria Bobeică, are 1,65 m înălţime, păr brunet lung și ochi negri.
„Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 13 ani, din municipiul Botoşani, care astăzi, în jurul orei 12:00, a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit”, au transmis, marţi seară, poliţiştii din Botoşani, citați de News.ro.
La momentul dispariţiei purta blugi de culoare gri, hanorac, adidaşi albi, purta un ghiozdan de culoare neagră, cu model floral.
La rândul său, IPJ Argeş anunţă că politiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că o minoră de 13 ani, pe nume Eliza Maria Nițu, din Mioveni, a plecat marți de la domiciliul său şi nu s-a mai întors.
Fata are aproximativ 1,50 m înălţime, păr blond, lung, prins în coc, ochi căprui. La momentul plecării, purta un hanorac roz cu glugă, pantaloni negri, adidaşi de culoare închisă.
„Persoanele care pot da relaţii cu privire la minora în cauză sunt rugate să apeleze Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 sau Poliţia Oraşului Mioveni, la telefon 0248 261499”, a transmis IPJ Argeş.