Fetița de numai 10 ani a încetat din viață, vineri, la Spitalul Județean Suceava. Anastasia s-a stins din cauza rănilor grave, la aproape o săptămână de la accidentul cumplit, informează Romania TV. Medicii spun că au făcut tot ce le-a stat în putință ca să salveze viața micuței.

„De mult n-am văzut personalul de la reanimare, medicii de acolo, asistentele medicale, personalul de acolo în întregime despre care sigur zici că sunt cei mai duri, nu i-am văzut atât de marcaţi, să văd medicii cu lacrimi în ochi, sunt chestiuni care mi-e greu să le şi pronunţ”, a spus un doctor din cadrul spitalului.

Cadrele medicale fac eforturi să salveze viața mamei. Femeia, în vârstă de 35 de ani, este în stare gravă la spital, însă a dat primele semne de revenire.

„Ei au chiar impresia că ea începe să-şi recâştige din reflexele primare şi reanimatorii au impresia că ea deja aude ceea ce se vorbeşte în camera în care se află, astfel încât discuţiile de acolo trebuie foarte bine gestionate”, a mai spus medicul.

A doua fetiță a preotului Petru Gavril, mort în accidentul din Suceava, s-a stins la spital. Mobilizare impresionantă pentru sprijinirea familiei îndoliate

Impresionați de tragedie, zeci de oameni au venit la Centrul de Transfuzii din Suceava pentru a veni în sprijinul familiei greu încercate de soartă.

Totodată, mai multe campanii de strângere de fonduri au fost demarate pentru a ajuta famili preotului Gavril. Mai multe conturi au fost deschise pe numele surorii preotesei, respectiv surorii preotului decedat.

Cont Euro BRD

IBAN: RO97BRDE340SV45783133400

Swift/BIC: BRDEROBU

Titular cont: Nicoleta Lupancu  (sora Mariei Gavril)

Cont Lei CEC Bank

IBAN: RO38CECESV0108RON1188950

Titular cont: Irimia Narciza (sora lui Petru Gavril)

CONT Euro CEC Bank

IBAN: RO58CECESVO1B2EUR1188952

CIF/SWIFT: CECEROBUXXX

Titular cont: Irimia Narciza (sora lui Petru Gavril)

Între timp, preotul Petru Gavril și fiica sa, Anisia, au fost conduși pe ultimul drum de sute de oameni. Slujba de înmormântare a fost oficiată, marț, în comuna Lămășeni, de un sobor format din 100 de preoți, în frunte cu Arhiepiscopul Sucevei.

Şase oameni au murit şi alţi 3 au fost răniţi în accidentul care a avut loc sâmbata trecută pe un drum din județul Suceava. Preotul Petru Gavril, sora şi cumnatul său au murit pe loc, iar cele două fiice ale sale au decedat la spital. De asemenea, şoferul care a produs accidentul a fost declarat şi el mort.

sursă foto: Monitorul de Suceava


Citește și Ce a visat Lidia Drăgescu, tânăra care s-a sinucis în Londra. Ultimele cuvinte pe care i le-a spus mamei sale, înainte de a comite gestul extrem


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News