Cererea femeii de încredințare a minorelor, până la finalizarea divorțului, când se va lua o decizie definitivă și cu privire la domiciliul copilelor, a fost înregistrată la Judecătoria Medgidia pe 15 decembrie 2020.

Pe 23 decembrie, judecătorii au admis cererea de ordonanță președințială formulată și au stabilit locuința minorelor GDN și CGM la domiciliul mamei reclamante până la soluționarea dosarului de divorț.

La data înregistrării cererii, cele două minore locuiau la domiciliul tatălui, iar la termenul de judecată, reprezentantul convențional al reclamantei a transmis că din probatoriul administrat rezultă că acesta nu se poate ocupa corespunzător de copii, lăsându-i nesupravegheați.

De asemenea, condițiile de igienă din locuință sunt precare, iar fetițele nu merg la școală, sunt murdare și pline de păduchi. Totodată, reprezentantul mamei a arătat că minorele nu au participat la cursurile online, deși au telefoane și laptop conectate la internet și pot accesa platformele de învățare, astfel că acestea au rămas cu situația școlară neîncheiată.

Mai mult decât atât, femeia a acuzat că un vecin vine pe la copile și le pipăie în zonele intime.

La dosarul cauzei s-a depus ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului, din aceasta rezultând că familia se află în atenția Direcției de Asistență Socială Cernavodă din 2014. Au fost semnalate probleme cu privire la condițiile de igienă precare din locuință, motiv pentru care familia a fost monitorizată, iar membrii acesteia au fost permanent consiliați.

În continuare, se arată că, din verificările efectuate, s-a constatat că tatăl este depășit de situația în care se află și nu se poate ocupa corespunzător de copii, dar refuză să-i lase la mamă sau la bunica maternă.

Venitul lunar al familiei este de 600 de lei, reprezentând alocațiile de stat pentru cei patru minori, în condițiile în care doi dintre aceștia locuiesc cu bunica maternă în București.

Potrivit concluziilor referatului de anchetă socială, minorele se află într-o situație de risc, fiindu-le periclitate sănătatea, dezvoltarea fizică și psihică, iar recomandarea a fost ca domiciliul copilelor să fie stabilit la mama lor, respectiv la bunica maternă din București.

 
 

Urmărește-ne pe Google News