Femeile cred că au fost alungate deoarece au refuzat, încă din decembrie, să-l pomenească pe Înaltpreasfinţitul Teofan şi să participe la slujbele în care acesta este pomenit, scrie Ziarul de Iași. Surorile, care au venit la Mânăstirea Frumoasa în urmă cu 10 ani, l-au acuzat pe Mitropolitul Moldovei de erezie prin participarea la Sinodul din Creta.
Cele două maici povestesc că, încă de duminică, au fost avertizate că au la dispoziție trei zile pentru a-și strânge bagajele și să elibereze chiliile.
„Ne-au spus că avem trei zile la dispoziţie să ne facem bagajul, că dacă nu, ne scot afară cu forţa. N-am crezut aşa ceva pentru că nu ştiu dacă s-a mai întâmplat vreodată. Am cerut un document şi ni s-a transmis că nu ni se va da aşa ceva şi, din nou, că vor folosi forţa. Noi nu am vrut recomandări sau altceva, o hârtie pe care să spună că trebuie să plecăm din mănăstire şi plecam“, a spus Maria Tiron.
De teamă să nu le intre nimeni în chilii, surorile au chemat, miercuri un meșter pentru a schimba încuietorile. Joi dimineață, femeile susțin că un grup de șapte maici, în frunte cu maica stareță, a intrat în chilii în timp ce acestea dormeau și le-au bătut.
Două măicuţe au fost bătute la Mănăstirea Frumoasa din Iași. Scene ca-n filmele de acțiune
Maica Maria a povestit că a fost încuiată în baie și, speriată, a început să bată cu pumnii în perete către chilia măicuței Arsenie.
„Când au intrat peste mine dormeam, au vrut să mă tragă afară, să mă scoată, nu ştiu… Erau cred cel puţin două maici, m-am apărat cum am putut, nu ştiu ce am făcut acolo. M-au bruscat, piciorul mă doare foarte tare, abia îl mai pun în pământ. Cred că le-am muşcat atunci, n-am ştiut ce să fac. Aveau o lanternă, tot îmi dădea prr, prr, prr flashuri în ochi ca să mă intimideze, să mă orbească“, a spus maica Arsenie.
Cealaltă măică a reușit să sară pe geam pentru a intra în chilie, unde avea telefonul. Femeia a mărturisit că a fost prinsă din nou de grupul de măicuțe, care a vrut s-o închidă într-o altă baie cu geamul mai mic.
„Trei persoane mi-au luat telefonul şi au vrut să mă ducă într-o baie unde era deja maica Arsenie, cu geam foarte mic şi de unde nu putea să iasă. În timp ce mă împingeau de afară, maica dinăuntru, a ieşit uşa din balamale, aşa că nu ne-au mai ţinut în baie, ci pe un hol, fără haine, doar într-o bluziţă, eram udate fiindcă a pornit duşul în baie. Am stat câteva ore acolo”, a precizat maica Maria.
Surorile susțin că li s-a umblat în telefoane și printre obiectele intime, chiar și în agendele în care își scriau păcatele pentru spovedanie. Halucinant este că totul a fost pozat de celelalte măicuțe.
„Maica stareţă striga, luaţi-le telefoanele, contractele de comodat“, explică maica Arsenie.
Fiecare dintre maici susține că are un contract de comodat pe perioadă nedeterminată încheiat cu Mânăstirea Frumoasa. Documentul se poate anula doar în cazul unui transfer al maicii la alt lăcaș de cult sau prin hotărâre judecătorească.
Mai mult, femeile acuză celelalte măicuțe că le-au luat toate lucrurile lor personale pe care le-au pus în zeci de cutii la poarta mânăstirii.
Două măicuţe au fost bătute la Mănăstirea Frumoasa din Iași. Acestea ar fi „rupt comuniunea cu biserica”
Maicile au menționat că vor face o plângere la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei că îşi vor elibera certificate medico-legale pentru a depune plângere şi la Poliţie. Maica Arsenie spune că are piciorul drept umflat, şchiopătă și are braţul drept plin de vânătăi şi umflat.
Maica stareță de la Mânăstirea Frumoasa, Sofia Bordeianu Stavrofora, nu a putut fi contactată pentru a face declarații despre acest incident, iar celelalte maici nu au răspuns la nicio întrebare.
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pr. Marian Timofte, a spus că în acest caz concret nu a fost înaintată oficial o plângere.
„Aşteptăm la Centrul Eparhial sesizare din partea acestor măicuţe, care să ne aducă la cunoştinţă concret aceste lucruri. Dacă ele au păţit ceva necuvenit, dacă s-a depăşit comportamentul pe care trebuia să îl aibă stareţa, cu siguranţă că va trebui să dea socoteală. Li s-a atras atenţia ca să fie rezervaţi unde sunt cazuri de persoane care au rupt comuniunea cu biserica, să manifeste maximă atenţie pentru a nu se da ocazia de lansare a unor acuze. Nădăjduiesc că lucrurile nu s-au petrecut în această formă“, a spus pr. Marian Timofte.
sursă foto: Ziarul de Iași