Scandalul dintre Oana Zavoranu si cei doi “Carcotasi” a intrat intr-o noua faza, una chiar sinistra. Dupa ce Huidu si Gainusa s-au oferit, ironici, sa-i sprijine financiar noua operatie de ajustare a sanilor pe care Oana doreste sa si-o faca, aceasta a contraatacat: ea le doneaza celor doi locuri de veci si “servicii complete” de inmormantare in cimitirul din Capitala pe care-l patroneaza. “Clienta” fidela a zeflemelii “Carcotasilor”, Oana ii sfatuieste sa se grabeasca si sa nu rateze oferta.

Emotionata la aflarea vestii conform careia “Carcotasii” fac cheta pentru a-i finanta urmatoarea operatie estetica de ajustare a sanilor, Oana Zavoranu s-a hotarat sa le intoarca gestul cu o oferta, zice ea, la fel de buna.

Fosta vedeta a postului de televiziune Acasa a aruncat o privire prin avutia familiei si, aducandu-si aminte de cimitirul pe care l-a mostenit – “Eternitatea” -, „a rezervat” doua locuri de veci celor doi “carcotasi” Serban Huidu si Mihai Gainusa, caci este un loc cu multa liniste, ideal dupa atata palavrageala.

“M-am asigurat ca sunt doua locuri bune, rezervate privilegiatilor, sa-si gaseasca linistea dupa o viata in care nu mai pot de grijile altora”, ne-a declarat Oana. “De asemenea, la modul cel mai serios, le asigur intreaga ceremonie „la cheie”, incepand cu sala de parastas, cele de trebuinta si tot pachetul de servicii ca sa-i pomeneasca lumea. Tot ceea ce trebuie sa faca cei doi este sa grabeasca putin trecerea lor prin aceasta lume”.

Nelipsita din barfele celor doi prezentatori in matinalurile Kiss FM ori in “Cronica Carcotasilor” de la Prima TV, Oana Zavoranu marturiseste ca s-a saturat sa fie obsesia acestora. Razboiul dintre cele doua parti dateaza de mai mult de un an si a inregistrat “intepaturi” reciproc plasate, spre deliciul mass-media.

Antena 1 n-o vrea pe Oana

Recent, Oana declara ca trei televiziuni se lupta pentru semnatura ei: TVR, B1 TV si Antena 1. Problema e ca Antena 1 a aflat din presa ca i-a facut o oferta iubitei lui Pepe. “Pana in acest moment, Antena 1 nu i-a adresat nici o oferta Oanei Zavoranu si nu au existat negocieri intre conducerea postului si vedeta pentru vreun proiect nou al postului”, a anuntat postul de televiziune.

Ce zic Carcotasii

Ca replica, Mihai Gainusa a declarat sec: “Sunt un gentleman. Ladies first!” (“Doamnele primele!”, n.r.). Serban Huidu a fost la fel de scurt: “Nu ma intereseaza cimitirele de mahala”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News